Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

In memoriam Coriolan Păunescu

Cu deosebită tristețe am aflat despre trecerea într-o lume mai bună a scriitorului, publicistului, profesorului universitar Coriolan Păunescu, care a făcut istorie în cetatea spirituală a Galațiului. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre fondatorii Filialei Galați - Brăila a U.S.R., conferenţiar la Universitatea "Danubius" din Galaţi, Facultatea de Ştiinţe Economice, doctor în Ştiinţe agricole şi silvice, cu teza "Cercetări privind eficienţa economică a exploataţiilor agricole familiale din judeţul Galaţi", la Universitatea din Iaşi, Facultatea de Agronomie (2004). A fost redactor sau redactor principal la ziare precum "Vremea nouă" din Vaslui (1969-1976), "Viaţa nouă" din Galaţi (1976-1980; 1987-1989), "Delta" din Tulcea (1980-1981), "Acţiunea" din Galaţi (1995-1999), corespondent al Rompres, colaborator la nenumărate reviste de cultură.

Născut la 1 noiembrie 1945, în comuna Banca, jud. Vaslui, a lăsat moştenire o operă de o sensibilitate deosebită, atât în lirică, cât şi în proză, debutul publicistic având loc în revista "Cronica" (1967), cu poezia Surâsuri albe, iar cel editorial fiind cu placheta de versuri Iarbă solară, Iaşi, Editura Junimea, 1982. Alte aproximativ 30 de cărţi de beletristică, pe lângă cele de specialitate, au îmbogăţit bibliotecile iubitorilor de frumos, purtând semnătura sa, până la această neaşteptată "așezare în ordinea cuvintelor", după cum scrie într-unul dintre poemele cărții din 2020, care se leagă oarecum premonitoriu de începuturi și de viitorul care nu a mai avut răbdare, prin titlul "Impulsurile ierbii": "Ați rămas cu toții sfioși și puri/ în urma timpului meu, precum/ bătrâna mamă-n ultima-i seara,/ cruce făcând cu darnica-i mâna.// Şi scuturându-mă ca de friguri/ m-aşezam în ordinea cuvintelor,/ revenind la numitorul comun/ al lucrurilor prea simple și grave…"

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.