Jack London, prolific scriitor american
Jack London, scriitor american prolific, a cărui operă tratează problema puterilor naturale și a luptei pentru supraviețuire, s-a născut pe 12 ianuarie 1876, la San Francisco. A fost abandonat de tată și crescut, la Oakland, de mama sa, profesoară de muzică, și de soțul acesteia, John London, al cărui nume de familie l-a preluat.
Tinerețea lui Jack a fost marcată de sărăcie. După terminarea școlii, la vârsta de 14 ani, a lucrat ca muncitor ambulant pe vapoare şi pe trenuri de marfă. În 1894, a fost arestat și acuzat de vagabondaj.
Fără să aibă o pregătire deosebită, a petrecut cea mai mare parte a timpului în biblioteci, iar la 19 ani a fost admis la Universitatea California, de la Berkeley.
Începuse deja să scrie, iar la sfârșitul anului 1898 a început să publice, pentru a-și câștiga existența. Primele sale nuvele au apărut în revistele "Overland Monthly" și "Atlantic Monthly".
Autor de romane și nuvele, Jack London a devenit, în scurt timp, unul dintre cei mai cunoscuți autori americani. Primul său roman, "The Son of the Wolf", a apărut în anul 1900. Colecțiile "The Sea-Wolf" și "The Road", alături de romanele "The Call of the Wild", "White Fang" și "Burning Daylight" s-au bucurat de un succes deosebit.
În 1902, a plecat în Anglia, unde a examinat îndeaproape condițiile de viață și cartierele clasei muncitoare din capitala britanică: "The People of the Abyss" a avut succes în Statele Unite, dar a fost aspru criticată în Anglia. În 1906, a publicat "The War of the Classes" - colecție care includea lucrări despre socialism. A publicat și un roman semi-autobiografic intitulat "Martin Eden" și o carte de călătorie, "The Cruise of the Snark".
În 1910, a cumpărat un teren la Glen Ellen, în ținutul Sonoma, unde a organizat o fermă. Şi-a investit aproape toți banii în lucrări de îmbunătățire a fermei. În 1913, ferma a ars până la temelii. În aceeași perioadă, London a început să aibă probleme de sănătate. Datoriile, alcoolul, boala și teama de a-și pierde creativitatea i-au umbrit ultimii ani din viață. Cu doar câteva luni înainte de a deceda, s-a retras din Partidul Socialist.
Decesul a survenit la 22 noiembrie 1916, oficial din cauza unor probleme gastro-intestinale. Cu toate acestea, se fac speculații că s-ar fi sinucis prin administrarea unei supradoze de morfină.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.