Oameni de seamă. Constantin Budeanu, inginer de renume mondial
Academicianul Constantin Budeanu s-a născut pe 16 februarie 1886, la Buzău.
A urmat cursurile Liceului "Vasile Alecsandri" din Galaţi, fiind timp de şapte ani şef de promoţie. A absolvit, în 1908, Școala Națională de Poduri și Șosele din București, devenind inginer constructor. În anul 1909, a obținut specializarea de inginer energetician, după ce a absolvit Școala Superioară de Electricitate din Paris, ca bursier al Academiei Române. A făcut un stagiu de practică la companii de electricitate din Paris, iar apoi a lucrat la Berlin, la Fabrica de Mașini Electrice și la una din centralele electrice ale orașului.
Timp de 38 de ani a activat în domenii legate de electricitate și electrotehnică, centrale electrice, linii de transport, rețele de distribuție. Între anii 1910 și 1919 a fost angajat la Căile Ferate Române, în perioada 1919-1921 - la Societatea Tramvaielor din București, între 1921 și 1931 - la societatea "Electrica", iar din anul 1931 până în 1948 - la Creditul pentru Întreprinderile Electrice din România.
Cariera universitară și-a început-o ca asistent la cursul de Electricitate și Electrotehnică de la Școala Națională de Poduri și Șosele și apoi a predat cursul de Mașini Electrice și Tracțiune Electrică. În 1926, a devenit profesor și a predat cursurile de Electricitate și Măsurări Electrice și Bazele Teoretice ale Electrotehnicii, la Școala Politehnică din București, devenită ulterior Institutul Politehnic București.
Constantin Budeanu a introdus noțiunea de "putere deformantă" și metodele de calcul al acesteia, prin tratatul său "Puissances reactives et fictives". În 1930, a dat definițiile pentru noțiunile de "putere reactivă" și "factor de putere", precum și denumirea pentru unitatea de putere reactivă: "VAR" (Volt-Amper-Reactiv).
Pe 27 mai 1938, a fost ales membru corespondent, apoi, la 2 iulie 1955, membru titular al Academiei Române. A fost și membru în Consiliul de Conducere al Societății Electricienilor Francezi din Paris, precum și membru fondator și vicepreședinte al CIGRE (Consiliul Internațional al Marilor Sisteme Electrice). A fost inclus în "Sala savanţilor şi inventatorilor", organizată de Comisia Electrotehnică Internaţională la Geneva, alături de Maxwell, Faraday, Tesla sau Edison.
A decedat la București, pe 27 februarie 1959.
În 1986, la un secol de la nașterea lui Constantin Budeanu, Poșta Română a pus în circulație o marcă poștală cu portretul său.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.