Festival european de poezie la Iaşi
La începutul lunii decembrie, a avut loc, la Iaşi, cea de-a V-a ediție a Campionatului European de poezie, organizat de "Asociația Poeților Mondiali", al cărei președinte este scriitorul şi promotorul cultural Trandafir Sîmpetru, ajutat de scriitoarea Monica Tintea, directoarea revistei "Grai Românesc".
Festivitatea de premiere a adunat la Iaşi peste o sută de scriitori din toată țara și din Republica Moldova, fiind decernate circa 70 de trofee, diplome și medalii. Programul a cuprins și lansări de carte ale scriitorilor prezenţi. Cea de-a doua zi a evenimentului s-a desfășurat în Copou, la umbra statuilor lui Eminescu și Creangă, unde s-au recitat versuri, s-au cântat colinde și muzică populară, s-au încins hore și sârbe. În cele două zile ale festivalului, programul artistic a fost asigurat de cunoscuți soliști de operă, muzică populară şi ușoară, cantautori, dansatori, iluzioniști și umoriști.
La buna desfăşurare a manifestării şi-au mai adus contribuţia asociaţiile "Iașiul Cultural Artistic" (președinte, Anton Constantin) și "Aegesius" (condusă de Mircea Marcel Petcu, director al revistei "Steaua Dobrogei" Tulcea).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.