Cea mai frumoasă Copilărie (VIII)

Sigur că da! Iată, încă puţin... şi se sfârşeşte Adormirea Mamei Sale! Se sfârşeşte Sfânta Așteptare, oare?... Dacă se sfârşeşte Adormirea, nu înseamnă că vine Trezirea? ar fi frumos, nu? ar fi frumos/minunat să văd Trezirea Maicii Sale... în direct, în premieră! ar fi devastator să prind Trezirea Sfintei Sale exact în prima secundă!... s-o văd pe Mama cestui băiat Vasile, mai ales că o cunosc!... (doar aveam fix patru ani, şi Vasile avea fix o secundă când a murit Aglaia de la vale)... chiar începe să-mi fie teamă că nu mai apuc momentul infinitezimal dintre Adormire şi Trezire! chiar îl rog pe flăcăiandru să nu cumva să nu-mi spună că nu-s baliverne trăirile sale! chiar îi promit că am să-i recit şi am să-i scriu cele mai clare şi mai frumoase poezii/elegii despre Mamă! chiar îmi pun mâna dreaptă pe umărul lui stâng... şi-i simt inima din ce în ce mai sus, zbătându-se ca o vrabie zgribulită... *mulţumesc, Ioanid Roamanescu!*... şi chiar îmi dă o ţâră de surâs, pentru prima dată!... şi chiar începe să-mi şoptească: "nu mai durează mult şi vom vedea cât de puţin a durat" (cum limpede ziceai că va scrie Ion Avram din Cudalbi!)... "nu mai durează mult şi-om vedea-o pe Aglaia, pe mereu aceeaşi Aglaia, pe mama Aglaia, ţaţa Aglaia din vale... pe Mama de Oriunde, pe Mama de Oricând! nu mai durează decât oleacă... Iată, uită-te în punctul Acela... şi vezi o Steauă cum creşte şi cum se alcătuieşte în chip de Mamă... ori vezi o Mamă cum se alcătuieşte în chip de Steauă!... şi să nu mai crezi niciodată că (la fiecare moarte) cade câte o steauă!... şi să crezi totdeauna că (la fiecare moarte) se alcătuieşte câte o steauă!... sigur că da!... îţi place foarte mult să rosteşti aceste trei cuvinte ale certitudinii, dar şi ale nebuloasei universale!... uite, şi mie îmi plac, şi eu le rostesc exact acum: sigur că da!... o cunosc pe Mama, deşi nu am văzut-o niciodată din braţele ei, din leagănul ei, de la ţâţa ei... nu m-am văzut niciodată în oglinzile ochilor ei... nu i-am auzit niciodată cuvântul şi mângâierea, des/cântecul de adormire şi de alint!...
Sigur că da: am "văzut-o", însă, când mă purta în pântecu-i făcător de minuni, ca pe un fel de mugur, ca pe un fel de floare, ca pe un fel de fruct... când se pregătea să mă dea de mâncare Luminii!... şi, apoi, n-am mai văzut-o, dar o ştiu... şi, pentru că o ştiu şi n-am s-o uit niciodată, îmi răsare în fiecare an!... Uite, vezi cum tremură de bucuria re/vederii!? Vezi cum îţi face semne, parcă ar fi Mama ta?!... Nu-ţi vine să crezi?!... Şi dacă suntem fraţi?"... (Stai aşa!)
Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție