Oare de ce? Deoarece! (trimişii şi veniţii mei)

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"

Când nu era, ziceam că sunt/ numai al meu şi-al nimănui...
trimişii mei în patru zări/ vedeau că nu-i, plângeau că nu-i
şi se-ntorceau în locul lor/ la fel de singuri şi învinşi,
din ce în ce mai ofiliţi,/ din ce în ce mai mici, mai stinşi,
din ce în ce mai trişti, mai rari,/ din ce în ce mai amărui,
şi opt cuvinte repetând:/ îţi spun că nu-i!... îţi spun că nu-i!
 
Şi, când a fost, am zis că nu-s/ decât al nimănui şi-al ei...
veniţii mei din patru zări/ vedeau că este... (e!... e!... hei!)...
plângeau că este şi plecau/... [prea plini de dor şi de izbânzi,
şi mari şi verzi şi-n(fior)aţi/ până la cer, şi tare blânzi]...
şi-n susul tot şi-n josul tot/...( oare de ce? deoarece!...) ...
tot opt cuvinte repetând:/ vă spun că e!... vă spun că e!...
 
Când văd că nu-i, după ce-a fost/ altfel, aşa şi nu ştiu cum,
nu mai pot fi şi-al meu... şi zic:/ numai al nimănui rămân
şi îi trimit veniţii mei/ să-i ţină de urât pe drum,
să-i ţină de frumos în somn,/ să-i ducă sfinxului stăpân
şi să-l întrebe exclamând:/ nu vrei să spui? nu vrei să spui!
numeri nisip! umbli la timp!/... ştii unde nu-i? ştii unde nu-i!
NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție