LUMINA URMĂTOARE (omagiu Ioanid Romanescu, 4.10.1937 - 20.03.1996)

(!) ochi ne/ucişi ai nopţii poeţii sunt... şi au
retine să pătrundă - prin lacrimă - lumina,
şi - pentru visuri - leagăn ştiu să-mpletească... sau
deşertului din clipă să-i mângâie tulpina (!)

(!) culoare fără miros prin irisuri mai sorb
şi-o risipesc - ofrandă - îmbrăţişării caste
de fluturi fără aripi, descântecului orb -
şi-n murmure de-(a)mare de-a pururea (se) naşte (!)

(!) nu stau la întâmplare, (nu)-şi răzvrătesc vrun „eu”
în cremene, în iască, în pietre şi în plante -
se duc până-ntr-acolo, se-ntorc şi-ncep mereu
vremelnicii iubite, eternităţi bacante (!)

(!) în lungul apei vâsla privirilor înfig,
cum într-un Styx o creangă de mirt pentru fecioare -
înflăcărând balansul secundelor de frig,
o scaldă-(n) amintirea LUMINII URMĂTOARE (!)