Un ”Harap Alb” modern cântă și dansează la ”Gulliver”
Finalul lunii martie aduce la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” mult-așteptata reîntâlnire cu una dintre cele mai îndrăgite și apreciate producții din repertoriul instituţiei gălăţene, formidabilul ”Harap Alb - play again”, un spectacol special pentru tineri și adolescenți, deosebit de bine primit şi de adulți, care a devenit, astfel, pe bună dreptate, un superspectacol pentru întreaga familie.
Duminică, 23 martie, de la ora 18,00, la Casa de Cultură a Studenților, este programată prima reprezentație din acest an a spectacolului ”Harap Alb - play again”, în regia lui Ștefan Lupu.
Piesa beneficiază de aportul artistic al lui Adrian Nour, interpretul a nu mai puțin de trei personaje - Povestitorul, Calul și Spânul, actor care, indiferent de ipostază, farmecă și cucerește publicul. Totodată, viziunea artistică inedită și surprinzătoare a regizorului și coregrafului Ștefan Lupu transformă clasicul basm al lui Creangă, aducând în fața publicului un Harap Alb cool și modern, care are chitară, cântă și dansează, într-un spectacol ce devine o experiență artistică memorabilă.
Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” din Galaţi își desfășoară acum activitatea artistică la Casa de Cultură a Studenților, din strada Științei nr. 115.
Biletele pentru spectacol se achiziționează online, accesând linkul https://bilete.teatrul-gulliver.ro/ sau secțiunea ”Program” din cadrul site-ului www.teatrul-gulliver.ro, sau fizic, de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.