Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou” CA ȘI CUM AR ZICE [mic...tratat de (re)facerea lumii]

Steaua mea bizară fumegă!...s-aprinde?
sau se stinge?...spune, doamnă, ce mirare
o (în)depărtează? steaua dumneavoastră,
în singurătate, pentru ce răsare?
Uite, astă-noapte, dinspre-apropierea
răsăririi sale, (mi)-a scâncit o rază,
ca şi cum ar zice: vreau să fac lumină
asfinţirii tale!...vrei? asculţi? (nu)-ţi pasă?
Ca şi cum ar zice: steaua ta e gata,
doar o licărire (din ce-a fost) mai are...
a făcut degeaba umbră-n adâncimea
celui/cestui haos!...spune-mi: ce-ntrebare
va să-ţi dea răspunsul, dacă n-ai credinţă
în nemărginire?...uită-te spre-ncoace
şi grăbeşte pasul, să-ţi ajungi din urmă
steaua muribundă, strâmbă, rea, stângace!
S-o ajungi din urmă şi să-i dai din darul
meu prima (s)clipire!...şi să ştii că nu mi-i
facerea vro multă şi vro grea povară
prin devălmăşie: sâmbure-al (ne)lumii!