„Tradiții și obiceiuri la început de primăvară”, la Centrul Cultural

În această perioadă, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a îmbrăcat straie de sărbătoare și și-a deschis porțile pentru a primi, așa cum se cuvine, vestitorii tradițiilor populare în cinstea iubirii.
Miercuri, 24 februarie, în Salonul Artelor din incinta instituției, s-a desfășurat șezătoarea „Tradiții și obiceiuri la început de primăvară” - „Dragobete versus Eros”.
Evenimentul a adus în atenția gălățenilor tradițiile românești legate de venirea primăverii și renașterea naturii, precum și valorificarea artistică a sentimentului de dragoste, o punte peste timp și tradiții, transpusă în folclorul românesc și universal, cu accent pe Dragobete, zeitate mitică a folclorului românesc, personificarea iubirii.
În mitologia greacă, iubirea este ilustrată prin povești tragice, metamorfoze și relații complexe. Cea mai cunoscută reprezentare este Eros, fiul Afroditei, zeul înaripat al iubirii - simbol al forței care unește destinele. Eros și Afrodita, zeița iubirii, frumuseții și pasiunii, au rămas în mentalul colectiv drept simboluri ale atracției, dorinței și fertilității.
La activitate au participat: Grupul Folcloric „Glasul Odăieșilor” Atelierul Artă și Meșteșug, coordonat de Ecaterina Hulea, elevele Așezământului socio-filantropic eparhial „Sfântul Vasile cel Mare”, cursanții Universității Vârstei a III-a şi studenți ai Facultăților de Litere și Istorie de la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați. În încheiere, Ansamblul Artistic „Olympos Junior” al Comunității Elene Galați a prezentat o suită de dansuri grecești, expresie scenică a iubirii și prieteniei în folclorul elen, specifice insulei Samos.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.