Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada 3-31 august, ediția a XIII-a a Clubului de vacanță „Petrece vacanța ALTFEL la Bibliotecă”. Programul este destinat copiilor cu vârste între 7 și 14 ani, iar înscrierile au loc în perioada 23-30 iulie, la sediul filialei din Micro 40, pe baza permisului de bibliotecă.
Activitățile se vor desfășura în fiecare marți și joi, între orele 10.00 și 12.00, la sediul filialei și la partenerii bibliotecii. În perioada 3-7 august, copiii vor participa la jocuri și activități dedicate prieteniei. În perioada 10-14 august este programată o vizită la Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” din Brăila, iar în perioada 17-21 august participanții vor descoperi procesul de preparare a înghețatei artizanale la Krantz, în Vânători. Programul se încheie în perioada 24-28 august, cu ateliere creative, provocări și activități de lectură.
Deschiderea oficială va avea loc pe 3 august, la ora 11.00, iar festivitatea de închidere este programată pe 31 august, la aceeași oră. Informații suplimentare se pot obține la sediul filialei sau la numerele de telefon: 0336.100.009 și 0737.042.205.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.