Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost clasat în patrimoniul cultural național și prin Ordinul Ministrului Culturii.

Potrivit instituţiei muzeale, tezaurul a fost descoperit în anul 2024, în pădurea Buciumeni, punctul „Malul Runcului”. „Comoara” cuprinde 42 monede de argint, din care 41 sunt tetradrahme de tip Filip al II-lea și una este o tetradrahmă de tip Alexandru cel Mare.

„Tetradrahma de tip Alexandru cel Mare înfăţişează pe avers capul lui Herakles cu blana de leu (după unii specialişti ar fi chiar chipul lui Alexandru), iar pe revers Zeus cu acvilă şi sceptru stând pe tron spre stânga, legenda AΛEΞANΔPOY sau AΛEΞANΔPOY BAΣIΛEΩΣ precum şi diferite sigle şi monograme”, explică Muzeul de Istorie din Tecuci.

Potrivit instituţiei, tezaurului a fost restaurat, expertizat și propus Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor Publice spre clasare. Au fost utilizate fondurile publice puse la dispoziție de Primăria Municipiului Tecuci pentru costurile restaurării, expertizării și achitarea recompensei.

Cercetările au fost realizate de dr. Paul Ciobotaru de la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci și cercetător dr. Lucian Munteanu de la Institutul de Arheologie din cadrul Academiei Române – Filiala Iași.

Reamintim că, în anul 2026, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci a obținut acreditarea din partea Ministerului Culturii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Alex. Sau Filip. Sau... sau... Duminică, 23 August 2026 16:05 109.96.134.*** Link la comentariu

Din 42 de piese e descrisa doar una si aia prost - deja daca spui "sau" la o legenda de doua cuvinte... clar. Doctor de la Academie??? WOW

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.