Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

De la muzeele Galațiului la tradițiile din Tulucești. Tur cultural pentru oaspeți din Republica Moldova

De la muzeele Galațiului la tradițiile din Tulucești. Tur cultural pentru oaspeți din Republica Moldova

Galațiul și comuna Tulucești au fost, timp de două zile, puncte de întâlnire pentru cultură, istorie și tradiții românești. Participanți din Republica Moldova au venit în perioada 30-31 august într-un tur cultural organizat în cadrul proiectului KULtura, prin care mai multe obiective turistice și culturale din zonă sunt promovate împreună cu cele de peste Prut.

Traseul le-a oferit vizitatorilor ocazia să descopere atât locuri cunoscute din Galați, cât și obiective mai puțin obișnuite, legate de tradițiile și viața comunităților locale.
Printre opriri s-au numărat Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”, Biserica Fortificată „Sfânta Precista”, Muzeul de Artă Vizuală și Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”,  Casa „Cuza Vodă”.

Turul a continuat cu Muzeul Satului „Petru Caraman”, Muzeul Zonei Pescărești, Pădurea Gârboavele și Crama Bratu, iar participanții au ajuns și la Herghelia Tulucești.
În comuna Tulucești, oaspeții din Republica Moldova au vizitat și căminul cultural, colecția etnografică „Amelian Chirilă” și gospodăria tradițională „Vatra cu Dor” din Șivița.

Dincolo de obiectivele vizitate, organizatorii spun că turul face parte dintr-un proiect mai amplu prin care România și Republica Moldova încearcă să își conecteze mai bine zonele turistice și culturale. Ideea este ca astfel de locuri să nu rămână doar puncte izolate pe hartă, ci să fie incluse în trasee care pot fi descoperite de turiști de ambele maluri ale Prutului.

În acest scop va fi realizată și o hartă interactivă a traseelor turistice, în care vor fi incluse obiectivele și experiențele descoperite în cadrul tururilor culturale.

Proiectul KULtura este coordonat de Comuna Tulucești, în parteneriat cu Asociația Culturală pentru Tradiții și Obiceiuri Românești „VATRA”, Agenția de Cooperare Transfrontalieră și Integrare Europeană și Primăria Satului Văleni din Republica Moldova. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027 și are o durată de implementare de 18 luni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.