Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Portretul lui Cuza, inaugurat în holul Prefecturii

„Omagiul gălăţenilor la 150 de ani de la consacrarea României Moderne. Prefect Paul Florea”, aşa scrie pe portretul domnitorul Alexandru Ioan Cuza, tablou care a fost dezvelit ieri, în holul Palatului Administrativ. Nu se ştie cât a costat lucrarea şi nici cine a realizat-o, pentru că prefectul Paul Florea, care spune că a achitat contravaloarea din propriul buzunar, a ţinut să păstreze secretul. Cert este că în scurtă vreme – aproximativ o lună – Cuza, pictat în culori cam puternice, îl va privi în ochi pe pârcălabul Costache Negri din tabloul de pe peretele vecin.
Dezvelirea portretului – despre care toată lumea a crezut că e o statuie, dar s-a dovedit a fi un tablou - a avut loc într-o pauză a manifestărilor de la Casa Cuza, motiv pentru care însuşi prefectul a venit mestecând un covrig şi cu un măr în mână. Evenimentul a părut a fi unul de familie al PDL-UNPR, pentru că au fost prezenţi directorii instituţiilor deconcentrate (în majoritate membri PDL), preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac (omul UNPR) şi salariaţi ai Prefecturii. Mai întâi, Paul Florea a dat citire unui mesaj semnat de premierul Emil Boc, apoi a afirmat sus şi tare că „Galaţiul merită să fie primul oraş al ţării în sărbătorirea lui 24 Ianuarie”, argumentul cel mai important fiind Cuza. Planul prefectului este să transforme Prefectura într-un muzeu deschis gratis gălăţenilor până în propriul său birou, iar holurile impozantului imobil să devină o galerie a portretelor marilor personalităţi gălăţene. Menţionând că unii gălăţeni „au încercat să întineze această sărbătoare”, prefectul a subliniat că „Ziua Unirii este o zi sfântă, în care uităm toate cele rele şi ne dăm mâna pentru ca oraşul să devină oraşul de frunte al României” şi că speră ca de Ziua Dunării, pe 29 iunie, să devenim „capitala României”. Singurul invitat care a vorbit a fost apoi preşedintele Chebac.
„Consideraţi că este un cadou”
Nici picat cu ceară prefectul n-a vrut să spună cât a costat opera. „Problema banilor nu se pune, eu m-am îngrijit personal să facem acest tablou şi consideraţi că este un cadou al meu. Nu pot să vă spun cine l-a realizat pentru că nu ştiu. Am comandat să mi se facă un tablou. Autorul este gălăţean, dar nu ştiu amănunte. A fost realizat într-o săptămână. Este făcut după o poză, nu este o pictură originală. Pereţii holurilor prefecturii ar trebui destinaţi oamenilor care au făcut ceva pentru Galaţi”, ne-a declarat prefectul Paul Florea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.