Un nou „Doctor House” – de Katia Nanu: „Registrul de gardă”, la Festivalul cărţii
Romanul, despre fabuloasa lumea a spitalului românesc, va fi lansat duminică
Noua carte a scriitoarei şi ziaristei Katia Nanu, „Registrul de gardă” (Editura Naţional Bucureşti, 2012) va fi lansată duminică, începând cu orele 12,00, pe Aleea Domnească de la P-uri, în cadrul Festivalului naţional de carte „Axis Libri”. Cartea, aşteptată, e un roman care abordează lumea întunecată, suprarealistă, eroică, cinică, tragică şi uneori veselă a spitalul românesc, s-a născut din experienţele personale şi din documentările autoarei, care reuşeşte să scoată metafora din ceea ce ar trebui să fie altfel fapt divers or consemnare tragică. Duminică, vor prezenta cartea prozatorii Theodor Parapiru şi Dan Plăeşu. „Registrul de gardă” este cel de-al optsprezecelea volum publicat de Katia Nanu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, care a abordat până acum din plin genul mai dificil al romanului, printre genurile „probate” – poezie, carte pentru copii, eseu, dincolo de demersurile jurnalistice de o viaţă. Cartea vede lumina tiparului la o editură de prestigiu, care a scos, printre altele, operele complete ale lui Eminescu, în îngrijirea eminescologului Dimitrie Vatamaniuc, academician.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.