De dragoste, cu buruiană de urât

Grigore se întoarce acasă, mai grăbit ca de obicei. A trecut şi pe la velniţă, a ciugulit niscaiva rachiu, dar nu vrea să-l prindă anaforul pe şosea. Se simte mulţumit: ţesălase caii, se mai uitase la cotigă, la plug... şi acum aşteaptă să tragă prima brazdă pe folos. Cam la mijlocul distanţei dintre casă şi grajduri, Grigore aude un văleu! înfundat, o dârdâială subterană, un glas disperat de femeie bâlbâindu-şi strigătul în fântâna pe lângă care gospodarul tocmai trecea.
1. Care eşti acolo, fă? - întreabă omul. 2. Eu! - tună femeia din adâncuri. 1. Da' ai uitat cum te cheamă sau ţi-a ajuns apa la nas? 2. Cum naiba să uit? Da' ce, tu nu mă mai cunoşti? 1. Fă, ştii ceva? Eu acu' te las baltă în fântână, de-o să crape mura-n tine, auzi? Ce naiba cauţi noaptea în fântână? 2. Aud, aud... Io-s Tincuţa tractoristului de lângă şcoală...1. Cine te-a trimes acolo, fă, nebuno? 2. Am vrut să mă omor, scoate-mă repede, că mă ia zbenga de frig!...1. Dacă nu-mi spui de ce ai vrut să te omori, nu te trag afară! 2. Bă, da' stricat mai eşti! Vezi un suflet la ananghie, şi tu pui întrebări în loc să-l ajuţi!...1. Fă, da' cum stai? Normală ori invers? 2. Cu picioarele pe fund, mă, căscatule! Am intrat de tot, da' am băut din apă până mi-a ajuns pânza nivelului la gât!...1. Auzi, fă, proasto? Apucă-te de lanţ sau de marginea ciuturii să te trag afară, că te mănâncă broaştele până dimineaţă! Şi vezi să nu-ţi rămână chiloţii acolo, că şi aşa ai spurcat fântâna!..
Şi Grigore o scoate murată, zgribulită... o aşează pe marginea şanţului şi îi scoate cuiburile de vrăbii din păr.
1. Îţi place, fă? 2. Vezi, mă, chiorule, că am şosetele lângă colac! Dă-le-ncoa', să mă duc acasă, să-i fac panaramă bărbatului, că din cauza lui am vrut să-mi iau zilele!...1. Zău, fă? 2. Da, mă, da!... de bucurie că va fi şef la ceape, i-am spus că-l iubesc tare, iar el o băut rachiu ş-o uitat să mă audă!... am vrut să-l sparii oleacă, şi m-am dat în fântână!...1. Scroafo! ai spurcat apa!...
A doua zi, fântâna a fost sfinţită. Femeia a jurat să nu mai meargă la apă, să nu mai cherchelească alături de bărbat şi să nu-i mai facă de dragoste, cu buruiană de urât. Grigore, om bun şi milos, de câte ori trece prin locul cu pricina, priveşte oglinda apei şi murmură impersonal: care eşti acolo, fă?