Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Festivalul „Future Movie”, ziua la Dramatic, seara lângă Parcul Viva

În cadrul unei inedite conferinţe de presă, desfăşurată ieri pe scuarul de pe Strada Prelungirea George Coşbuc, între Parcul Viva şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Sergiu Dumitrescu, a anunţat că între 1 şi 5 august, la Galaţi, se va desfăşura cea de-a treia ediţie a Festivalului de Film Digital şi al Efectelor Vizuale „Future Movie”, organizat de Casa de Producţie „Lumiere Artists”.
Structura festivalului este următoarea: secţiunea concurs în care intră producţii studenţeşti din şapte ţări - Ungaria, Germania, Grecia, Turcia, Israel, Spania şi România. Juriul a selecţionat din cele 70 de filme participante câteva ce vor fi prezentate la Teatrul Dramatic, de joi până sâmbătă, începând cu ora 10.30.
Seara, începând cu ora 21.00, de miercuri până duminică, festivalul se va desfăşura în aer liber. Pe Strada Prelungirea George Coşbuc, 1.500 de scaune vor fi aşezate pe axul străzii, cu vedere spre Dunăre, iar un ecran de 7,5 metri pe 4,5 metri va fi amplasat în scuar. Vor fi proiecţii de filme interesante, premiate: „Melancholia”, în regia lui Lars von Trier, „Hugo”, de Martin Scorsese, două filme de desene animate - „Happy Feet 2”, regia George Miller şi „Rio”, în regia lui Carlos Saldanha, precum şi „Oul de cuc”, al lui Ioan Cărmăzan.
Festivitatea de premiere a filmelor de scurt metraj va fi duminică, la ora 20.00, când juriul va acorda premii pentru cel mai bun film documentar, cea mai bună comedie, cel mai bun scenariu, premiul publicului şi premiul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.
Circulaţia rutieră pe strada Prelungirea George Coşbuc va fi întreruptă în fiecare seară, de la ora 19.00 la ora 24.00.

Încă două festivaluri, în august

Sergiu Dumitrescu a mai adăugat că urmează Festivalul de Fanfare, în perioada 5-8 august şi Festivalul Internaţional de Folclor, între 14 şi 19 august. Ambele sunt organizate tot de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” şi se vor desfăşura pe esplanada de la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Intrarea, la toate aceste evenimente, este liberă.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.