Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prima revistă de critică literară la Galaţi

Preşedintele Filialei SE a Uniunii Scriitorilor din România, poetul Corneliu Antoniu, a anunţat public, în cadrul Salonului literar "Axis libri" al Bibliotecii „V.A. Urechia”, un proiect comun al filialei şi a bibliotecii: editarea primei reviste de critică gălăţeană. Lăsaţi la mâna criticilor de Capitală, a celor ieşeni şi din alte mari centre culturale, care ne cunosc mai puţin, în ciuda participării multora la Festivalul naţional al cărţii "Axis libri", la Serile de poezie "Antares" ale revistei cu acelaşi nume şi la alte evenimente dunărene, dar şi a scriitorilor noştri la evenimente culturale din ţară şi străinătate, în ciuda premiilor literare şi a publicării multora în străinătate, scriitorii noştri sunt încă foarte puţin cunoscuţi, apreciaţi ori pur şi simplu… criticaţi dincolo de spaţiul gălăţean. Unde s-au format deja câteva nume solide şi în domeniul criticii. Va fi deci „o revistă în care vor scrie numai critici literari de specialitate. Fiind în Galaţi patru-cinci reviste de cultură - şi vor fi în continuare şi altele -, era nevoie de o revistă de critică literară care să aşeze - sau să reaşeze - pe treptele dreptei judecăţi artistice şi valorice efortul literar al scriitorilor din Galaţi. Care sunt foarte mulţi la număr. Şi, categoric, sunt foarte valoroşi”, a declarat preşedintele Antoniu. Revista va apărea la Editura Fundaţiei Culturale Antares.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.