Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Omul de omăt (pastel normal)

Moto: "Câteodată, nici plopii nu-şi mai au nimic de spus"
                                                   (Vasile Sevastre Ghican)

Bună dimineaţa, doamna mea Ninsoare...
plâng de bucurie săniile-n sat,
toţi copiii lumii lacrimă la geamuri,
parcă-ncepe-o Cale fără de păcat,

parcă toată lumea dă din Cale-n Dare
tot ce-i mai de samă, tot ce-i mai curat...
se aude-un clopot dinspre cel ce vine
să-şi aduc-aminte despre cel plecat!

Bună dimineaţa, doamna mea Zăpadă...
caii cer plecare, corbii vor la ger,
lupii-ncep colinda foamei pe la stână,
iar suflarea lumii vrea să spună ler!...

Mă aşteaptă-n seară Fulga mea pe prispă,
pentru noapte bună, pentru să-i arăt
somn uşor afară, cum mă strigă frigul
când (în seara asta)-s omul de omăt!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.