Elegie pe prispa de cimbru bătrân (întru memoria mamei Vasilica Stârcu)
Se-ntoarce acasă (odată) cu Luna,
s-aşează pe prispa de cimbru bătrân...
(ce apă adâncă mai are fântâna,
şi-n ciuturi ce lacrimi cu miros de fân!)...
Îşi şterge obrazul cu palma sărată,
se uită pe drumul de dinspre copii,
dar nici o scrisoare nu vine la poartă...
(ce mare e Luna în ochii pustii!)...
O candelă veche aprinde sub grindă,
în colţul păzit de-un păianjen secret...
şi-ncearcă s-adoarmă...şi pururi colindă,
şi-mi spune s-aud şi să văd şi să cred!
Şi pleacă de-acasă (odată) cu Luna,
s-aducă nectar pentru flori de caişi...
pe urmă rămâne (în flăcări) fântâna
şi-un cântec de greier cu ochii închişi!
0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.