Muzeul de Istorie - 75 de ani/ Joi şi vineri, evenimente la Casa Cuza Vodă
Pe 24 ianuarie, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” împlineşte 75 de ani de la înfiinţare.
După cum aflăm de la directorul Cristian Căldăraru, astăzi, la ora 12,00, vor fi dezvelite, pe strada Av. Nicolae Gamulea, la numărul 4, plăcile comemorative dedicate lui Emil Codreanu, primar al oraşului Galaţi în perioada noiembrie 1927 - decembrie 1928 şi dr. Crişan V. Muşeţeanu, medic şi scriitor.
De la ora 13,00, la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, vor fi două lansări editoriale: prima carte este dedicată arheologului tecucean Nicu Mircea, care a împlinit 70 de ani de viaţă şi peste 40 închinaţi profesiei - „In Honorem Nicu Mircea Septuagenarii”. Apoi, vor fi lansate trei volume „Opere alese”, autor Crişan V. Muşeţeanu – o reeditare a unor lucrări ale sale, o plachetă de poezii, dar şi scrieri inedite.
Vineri, pe 24 ianuarie, la ora 15,00, va fi vernisată expoziţia „Patrimoniu muzeal: 1939-2014” şi vor fi lansate două numere din revista Muzeului de Istorie, „Danubius XXX”, respectiv, „Danubius XXXI”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.