Festivalul Naţional al cântecului şi dansului pentru copii, la Galaţi
Copii din Galaţi şi din alte câteva judeţe vor urca luni, la prânz, pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Acesta găzduieşte ediţia a doua a Festivalului Naţional al cântecului şi dansului pentru copii „Ca la noi la Covurlui”, manifestare organizată de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. La festival participă Ansamblul Folcloric „Noua generaţie” de la Şcoala Populară de Arte Botoşani, Ansamblul Plai Vânătorean din Galaţi, comuna Vânători, Ansamblul Moineşteanca din Bacău-Moineşti, Ansamblul „Doiniţa Covruluiului” din Galaţi, Ansamblul „Obârşii Negreştene” din Vaslui – Negreşti, Ansamblul „Cununuţa satului” din Galaţi, Ansamblul „Nistoreanca” din Vrancea – Nistoreşti, Ansamblul „Floricica” din Brăila – Gropeni, Ansamblul „Doruleţul” din Tulcea.
Invitaţi speciali sunt membrii Ansamblului „Bucovina” al Şcolii de Arte „Ion Irimescu” Suceava, din cadrul Centrului Cultural Bucovina, care vor susţine un recital.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.