Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cronică de cenaclu: „prin mere/ sforile treceau”

Laurențiu Pascal, „școlit de Cenaclul Literar Noduri și Semne”, a debutat în plină seară de cenaclu, adică, așa cum se obișnuiește într-ale întâlnirilor noastre, vineri. Volumul său, Peisaje și alte sentimente, editat de Fundația Culturală Antares, a fost lansat (la Score) într-un spațiu neconvențional, dar obișnuit nouă pentru desfășurarea ședințelor târzii, într-un decor inedit pus la cale chiar de autor.  Chiar dacă detaliile acestea urmărite atent au fost cumva sarea și piperul, scuzați!, mărul și sfoara, sau cuvântul și aripa evenimentului, din pricină de spațiu, n-am să insist în această arie. Mai departe pe firul epic, nimeni n-a lăudat pe nimeni, s-au exprimat păreri, în timpul și după desfășurarea acțiunii, așa cum se întîmplă în această “stare de spirit, Noduri și Semne” (citat din Miti), aici, unde chiar și câr/cotelile au locul lor în batistă sau după dosul palmei.
Ne(câr)cotind, a. g. Secară, postfațatorul volumului de versuri, ne-a spus că “ ceea ce a așezat (Laurențiu Pascal) între paginile cărții este un diamant șlefuit așa cum trebuie..., așteptarea (debutului) dând la el rod bun: și-a găsit o voce autentică, depășindu-și bâjbâielili, încercările mai mult sau mai puțin stridente de a inventa ceva nou...”. Apoi, Corneliu Antoniu, președintele filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România, editorul cărții, ne-a dezvăluit că lumea volumului este una normală, simplă și autorul ne-o dezvăluie cât se poate de firesc pe parcursul lecturii. Marius Grama a vorbit de începuturile pascaliene de la Gellu Naum, din revista studențească  Drumețul Incendiar și, apoi, regăsirea lui în (i)realitatea imediată. Cronicar din cele mai bune timpuri din noduri și din semne, Ion Avram a spus ceva foarte important, ceva încurajator, ceva de-aproape. Tot de-aproape, cum îi stă bine, a cântat și Hippie.
Cei ce-au fost prezenți la eveniment știu cam cum s-au desfășurat forțele, mai puțin Laurențiu Pascal care, deși a fost în miezul lucrurilor, spune că, probabil din pricina emoțiilor, habar nu are cum a fost.                                          

P.S. Vineri, 11 aprilie, pe la orele 18,00, la sediul Cotidianului Viața Liberă, ne va citi Gabriel Mihăilă alte texte decât cele apărute în volumul său abia lansat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.