Dincolo de ceasul morţii (doi copaci)

I-am văzut palmă în palmă/ şi mi-am zis frumos: ei sunt...
ei, doar ei mai ştiu să meargă/ pur şi simplu pe rotund,
ei mai ştiu să împletească,/ din singurătatea lor,
loc de vis şi loc de joacă,/ loc de plâns şi loc de dor,
de surâs, de somn, de taină,/ de sărut, de stat, de dus
unde gândul veşniciei/ n-are jos, n-are nici sus!
 
I-am văzut frunte în frunte/ şi mi-am zis frumos: doar ei
ştiu să ceară, în tăcere,/ de la zei şi dumnezei,
sfântă facerea luminii,/ sacrul scâncetului blând
pentru-nsufleţirea umbrei/ pe cest încă viu pământ,
pentru liniştirea noastră/ când murim (din când în când)
sub asaltul cestui monstru,/ fără să mai stăm la rând!
 
I-am văzut suflet în suflet/ şi le-am zis frumos: doar voi
mai puteţi ruga rotundul/ să se-nvârtă înapoi
şi să-şi cate viitorul/ şi salvarea în trecut,
când eraţi un tei şi-o teie/ într-un timp necunoscut,
dincolo de ceasul morţii/ şi de orice fel de ceas...
tandri scumpi şi puri şi simpli,/ numai voi aţi mai rămas!