Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Marcel Iureş şi George Mihăiţă vin la Galaţi

Publicul gălăţean va avea ocazia luni, 17 noiembrie, de la ora 19,00, să vadă, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, mari actori români, în cadrul spectacolul „O scrisoare pierdută”, în regia lui Alexandru Dabija, o montare a Teatrului de Comedie Bucureşti. Actori precum Marcel Iureş, în rolul lui Nae Caţavencu, George Mihăiţă, în rolul lui Agamemnon Dandanache, dar şi Marius Florea Vizante, Valentin Teodosiu, Florin Dobrovici, Eugen Racoţi, Dragoş Huluba, Dorina Chiriac, Mihaela Teleoacă şi Dan Rădulescu vor captiva publicul până în ultima secundă a spectacolului.

Muzica este a Adei Milea, pe versuri semnate de Ada Milea şi Ion Mureşan, decorul îi aparţine lui Puiu Antemir, iar asistent de decor este Răzvan Plăiaşu. De costume s-a ocupat Anca Răduţă.

Biletul pentru piesa „O scrisoare pierdută” costă 100,80 lei. Gazdele anunţă că pentru elevi şi studenţi (grupuri de minim 10 persoane) se face o reducere de 50 la sută. Tichetele pot fi cumpărate de la Casa de Cultură a Sindicatelor şi de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.

Citeşte şi: Lansare Adrian Buzdugan, la „Humanitas”: Carte de gaguri, în cuvinte strunjite

Evaluează articolul
Fii primul care votează
II

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.