Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Deputatul Pâslaru NU mai este secretarul Comisiei de CULTURĂ a Camerei...

… ci chiar preşedintele acesteia. Informaţia a fost făcută publică la Salonul Literar „Axis Libri” al Bibliotecii „V. A. Urechia”, unde deputatul a luat loc alături de nume mari: doi academicieni din România, unul de la Chişinău, şi un poet, care au lansat la noi cărţi importante. Deşi schimbarea nu apare şi pe site-ul Camerei Deputaţilor, ne bucurăm „ca scor” local, însă funcţia onorantă obligă mai mult!

La dezbaterea legată de salvarea de la masacru a clădirilor de patrimoniu, sau numai vechi şi frumoase, ale Galaţiului, organizată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, „Trecutul uitat…”, la care nu a fost prezent niciun reprezentant al autorităţilor locale, o problemă serioasă, desprinsă din răspunsurile Direcţiei de Cultură, a fost aceea că „aşa e legislaţia”, adică proastă, nu ajută! Dacă nu sunt pe lista clădirilor de patrimoniu, unde se ajunge greu, multe clădiri vechi şi frumoase sunt osândite din start. Legea nu le protejează. Ori, tocmai de la oameni ca deputatul Pâslaru sau deputatul Bogdan Ciucă, preşedinte al Comisiei juridice a Camerei, ar trebui să aşteptăm o schimbare, legi salvatoare pentru comorile vechiului oraş. Castrul roman, Poarta turcească, Cavoul roman, Palatul Simion Gheorghiu, o serie dintre obiectivele care sunt prioritare şi în „ochii” Direcţiei de Cultură, şi ai societăţii civile, aşteaptă şi ajutorul parlamentarilor şi interesul autorităţilor!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.