De-a tumba (pledoarie aproape bulevardieră pentru Petrică Bostan, La mulţi ani!)

Mă trec de-a tumba prin deşertăciune
şi-mi duc eternitatea la-nceput!...
Ce strigăte şi-aplauze pe margini,
pe supra...şi pe sub...ne/cunoscut,
 
ce fel de fericire şi-ameţeală
în suflete şi-n trupuri, primprejur...
şi fals, şi păcăleală, şi minciună
n-acest Cerc fără Centru şi Contur!
 
Ce rău şi silă simt că mi se face
de Pi, de orizont, de in/finit!...
Din ceastă valmă nu-i nici o salvare,
nici cât măcar să-nchid sau să deschid
 
singura uşă care tot cârpeşte
şi scârţâie de mâine până ieri...
să-şi poarte-n minte proştii şi bigoţii
că dau din nicăieri în nicăieri!
 
Dacă nu mor, nu-i nici o biruinţă...
şi, dacă mor, nu-nseamnă c-am scăpat!...
Au fost cu toţii şi s-au dus cu toţii,
ceşti fericiţi în Cercul blestemat,
 
ceşti condamnaţi să-ndure n-umilire
sensul şi pofta celui surd şi mut!...
Mă trec de-a tumba prin deşertăciune
şi-mi duc eternitatea la-nceput!