Elegie la nordul Moldovei de sud (stradivarius)

Stau acum, stau aici, în Moldova de nord,
unde sunt numai ape impare...
n-am uitat să mă-ntorc, n-am uitat să mă mir:
jur pe sfeşnicul meu de onoare!

Şi mă duc la fântâni... şi mă văd alt ceva
în oglinzile lor tăcătoare...
văd şi stele-n mulţimi, tremurând... fără soţ:
jur pe candela mea de onoare!

Nu întreb... nu răspund... este limpede-n tot
şi în pricina mea-ntâmplătoare
pe ist bulgăr de lut, supra cerul adânc:
jur pe strigătul meu de onoare!

Cum e apa în ciuturi, aici, lângă drum
şi sub sălcii de mult plângătoare,
nu-i nimica mai scump şi nimica mai sfânt:
jur pe îngerul meu de onoare!

Gata, plec de aici... printre oameni de rând...
mă opresc şi mă şterg pe picioare...
ce intrare la timp, într-un loc fără timp:
jur pe stingerea mea de onoare!

Şi cu tot cu fântâni... şi cu sete... cu tot
ce avem de-ntâmplat, fiecare,
ne urcăm... şi scâncim într-alt fel de-nceput:
jur pe naşterea mea de onoare!