Hora despărţirii (sau totul despre Giga Caloria)

Astă-seară, pe la ora când strigoii trec la treabă;
când nu mai funcţionează printre blocuri nici o babă;
când moşnegii stau în casă şi prind molii pe căciulă;
când chiar şi atomii hâtri cască lung în moleculă;
când găinile buimace se bălăngănesc pe creangă;
şi când aurul din ghiuluri ţine rece pe falangă;
când chiar hoţii stau în găuri, după plina zi de muncă,
şi verifică proverbul: bani în cap şi minte-n pungă;
când căldura cade lată tocmai la intrarea-n ţeavă,
iar primarul o boceşte şi e gata de gâlceavă
că nu poate face faţă...şi nu ştiu ce nu mai poate...
şi aşteaptă ajutoare de la bănci delapidate;
când bogaţii trag pe dreapta, şi săracii trag pe unde
le-au rămas (din toată viaţa) ultimele trei secunde;
când femeile visează luxul din telenovele,
coaste de azur şi alte...coaste, vacs şi brighidele,
barbă cu şofer, piscină şi merţan decapotabil;
când la lună câinii urlă progresiv şi incurabil;
când e frig în aşternuturi, ca în Peştera Muierii,
şi copiii dorm în pace, legănaţi de Tom şi Jerry;
când infatuate nuduri pângăresc razele lunii,
şi pe strada Sănătăţii trec normal numai nebunii;
şi când gloanţe rătăcite se întorc la somn, în puşcă,
şi soldaţii scriu departe, despre dor şi bani de duşcă;
şi când leneşul pe gânduri pică frânt de oboseală,
bucuros că până astăzi n-a făcut nici o scofală;
când simandicoase cupluri sforăie de-a lungul firii
şi visează împreună, mâine, Hora Despărţirii;
în sfârşit, când ce nu este, pare-a fi...şi ce-o să fie,
a mai fost...fiindcă „este” este mort în Viu şi-n Vie...!...
 
Astă-seară, deci – şi astea se întâmplă zilnic, toate –
mă întorc de nu ştiu unde...şi tot merg pe săturate...
n-am ţigări, dar fluieratul pulmonar mă lasă rece...
aş fuma – fuma-m-ar naiba! – că trăim din zece-n zece...
aş mânca aproape gratis, dar n-am bani – bate-m-ar mama! –
că i-am investit c-o lele în hotelul Dalai Lama,
i-am băut de bucurie că nu ştiu să pot a plânge,
că nu ştiu să cer să-mi deie Domnul poezie-n sânge;
i-am depus (demult) în palma cerşetorului de vază,
în cutia unei mile, în virtutea unui loază;
i-am zvârlit fără sfială, i-am tocat fără oprire,
i-am uitat, din întâmplare, într-o Carte de Citire...!...
(continuarea mâine)