Vânatul interzis (tu ai zis aşa!)

!am auzit că sunt vânatul interzis...
de la un om bătrân (din sat) am auzit
când mi-a cerut (ieri) o ţigară şi-un chibrit...
şi mi-a mai spus (aşa, senin) că tu ai zis!
 
!omul fusese un hăitaş necruţător...
chiar prinţul hâtru (din levant) l-a folosit,
dar s-a lăsat foarte frumos de hăituit
când a văzut că toată viaţa nu mai mor!
 
!a dat cu parul...m-a lovit...nu am căzut...
[am (şi acum) atâtea răni şi cicatrici]...
am ronţăit atâtea lacrimi şi verigi...
şi am fugit (mereu-mereu) spre început!
 
!i-am dat iertare...el a plâns şi a rămas
printre cei care-s mulţumiţi să fie laşi...
ştiu că şi tu ai fost (atunci) printre hăitaşi...
chiar te rugai să mor (aşa) măcar un ceas!
 
!ciomege, gloanţe, pietre, palme, şi săgeţi,
şi vorbe rele, şi sudalme, şi scuipat...
toţi vânătorii cei viteji s-au întristat
şi-au dat cu puşca şi cu capul de pereţi!
 
!au vrut să fiu trofeu cuminte, împăiat...
ai scris pe fruntea mea: vânatul interzis!...
apoi (plângând că-s animal greu de ucis)
te-ai dus să mori (aşa) cu prinţul din levant!