Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CRONICĂ DE CENACLU/ „Necesitatea şi valoarea dialogului cu Celălalt”

* Mihai Şora, Despre dialogul interior, Humanitas, Editura a 2-a, Bucureşti, 2006


Ca ultim reprezentant de seamă al tinerei generaţii interbelice de filosofi români, Mihai Şora - înaintând discret, cu temperanţă, spre vârsta de 100 de ani - continuă să fie o prezenţă ademenitoare.

Despre dialogul interior (publicată în 1947, în Franţa) include un motto care reflectă plenar nu doar sensul scrierilor ulterioare ale filosofului, ci însăşi sensul vieţii (înţeles ca direcţie, nu ca finalitate): „Problema omului: cum să trăiască asemeni unui arbore, fără a înceta prin aceasta să fie om” (p. 15). Retorica problemei nu îndeamnă la o placiditate distantă, ci la un trai autentic, conform naturii. Dar oare ce înseamnă „conform naturii”? Răspunsul frust: potrivit firii. Însă de aici se nasc interogaţii precum: care e natura umană? Acestea generează apoi diverse răspunsuri, aşa încât, pe drumul înţelegerii lui „cum devii ceea ce eşti” (Nietzsche) omul se simte tot mai tulburat, fiind, deci, împiedicat să fie. Iar asta pentru că, faţă de traseul existenţial al celorlalte vieţuitoare, cel uman e presărat cu „obstacole [care] îşi au originea nu doar în exterior, ci şi - şi aş adăuga eu: mai ales - înlăuntrul său” (p. 16). Prin urmare, dispoziţia dialogică nu indică decât că omul e o fiinţă căzută. În spiritul filosofiei lui Platon, căderea în trup e urmată de căderea în cuvântare, apoi în vorbărie. În acest spectru ontologic, ţelul omului nu poate fi decât revenirea la nonşalanţa „discursului spontan coerent” specific omului îndumnezeit. Cum? Prin intermediul dialogului, care „este pentru om răscumpărarea păcatului său de orgoliu” (p. 107). Deşi e răscolitor, dialogul poate fi salvator. Pentru a trăi în lumea aceasta - care în calitate de subiect cunoscător pot spune că-mi aparţine, că „e a mea” (p. 112) - e necesar să trec prin proba dialogului interior care-l presupune pe Celălalt.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.