Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CENTRU ISTORIC pentru Galaţi. Viziune de REABILITARE a oraşului

Asociaţia "Galaţiul, oraşul meu" îşi propune, printre cele mai importante obiective ale sale, reabilitarea clădirilor istorice din zona protejată a oraşului, reabilitarea şi conservarea patrimoniului imobiliar, valorificarea turistică a centrului istoric şi a zonei portuare în aceste condiţii. Astfel, "se va realiza o inventariere a imobilelor pe care le deţine Primăria şi se va lua o decizie în privinţa evacuării chiriaşilor şi mutarea acestora în locuinţe sociale, vor fi reabilitate imobilele care pot fi recuperate, iar celelalte vor fi demolate şi se vor reconstrui într-un stil arhitectonic asemănător clădirilor din apropiere, respectând armonizarea cu acestea. Apoi, vor fi scoase la vânzare ori închiriate, se vor găsi destinaţii adecvate pentru acestea, pe cât posibil se va încerca realizarea unor spaţii comerciale la parter, într-un stil arhitectural retro. În felul acesta vor fi motivaţi oamenii potenţi financiar să cumpere imobile, iar spaţiile de la parter să le transforme în spaţii comerciale (restaurante, magazine, cofetării) elegante, într-un stil arhitectonic vintage. Toate aceste lucrări vor fi finanţate prin elaborarea unor proiecte europene sau o parte, pe cât posibil, din bugetul local. Se va încerca cumpărarea de la proprietari a unor imobile însemnate, cu valoare de patrimoniu, care se află în stare avansată de degradare şi se va realiza reabilitarea sau reconstrucţia acestora (Pescăriile Statului, Palatul Gheorghiu, Hotel Grand), oferindu-le ulterior destinaţii culturale (muzee, teatre, spaţii expoziţionale), în condiţiile în care Muzeul de Artă Vizuală şi Teatrul de Păpuşi au rămas fără sedii. Se va încerca înfiinţarea unui Muzeu al Marinei şi Navigaţiei Fluviale, clădirea "Pescăriile Statului" oferind un spaţiu generos şi adecvat pentru această destinaţie".

(fragment din viziunea de reabilitare a centrului istoric al Galaţiului)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.