Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CRONICĂ DE CENACLU/ Afară, ploaia bătea în poartă

"Rămas cu un colţuc de pâine în mână începu să-l muşte cu poftă din mers, uitându-se curios în jur. Soarele se cam ridicase în crucea cerului, începând să-i încingă spinarea. Verdele crud al porumbului înalt de-o şchioapă se întindea în stânga drumului, până dincolo de zare. La dreapta, în viile fostului moşier al locului, acum în proprietatea Gospodăriei Agricole de Stat, îţi atrăgeau atenţia rândurile îngrijite ale butucilor întinşi bine pe spalieri. Între rânduri, perfect drepte, ca trupele disciplinate aşezate în front, se putea vedea pământul abia prăşit." (Cocoşii nadoleni, de Ioan Gh.Tofan)

Vinerea trecută, pe o ploaie infernală, Ioan Gh. Tofan ne-a citit încă un capitol din romanul în lucru „Pe malul de lut al fluviului”.

Victor Cilincă a fost de părere că e amuzant, mai terestru, a remarcat unele amănunte în text care prisosesc, altele care nu sunt exploatate destul, că dialogurile ar mai putea fi tăiate, iar, ca o concluzie, capitolul are un final bun.

Anca Şerban-Gaiu a văzut o evoluţie substanţială, un text mai bine conturat faţă de lecturile anterioare, parcă ar fi mai aproape de transfigurare şi ar dori să vadă mai mult curaj în descrieri, pentru că s-ar adăuga mai multă culoare.

Stela Iorga spune că autorul se menţine pe aceeaşi linie stilistică şi că încă nu-şi stăpâneşte bine o tehnică, pare că pe spaţii mici se descurcă bine, probabil din „datul” narativ, de aceea, ca întreg, textul ar avea puseuri scriptice, că la nivel de limbaj e nonparticipativ, personajele principale nu sunt bine definite de cele secundare.

Lui Gelu Ghemiş i-a plăcut atmosfera creată.

P.S. Azi, de la orele 18,00 trecute fix, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", ne va citi Anca Şerban-Gaiu. Cristina Dobreanu va prezenta flash-ul literar.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.