Încurcături estivale şi muzicale la Teatrul "N. Leonard"
Gălăţenii sunt aşteptaţi sâmbătă, 10 iunie, de la ora 18,00, la Teatrul Muzical "N. Leonard", pentru a vedea spectacolul de revistă "O familie trăsnită", în regia lui Victor Zaharia, pe muzica unuia dintre cei mai titraţi compozitori gălăţeni, Dan Eugen Drăgoi.
Vor da glas şi viaţă personajelor artişti îndrăgiţi: Mariana Pisică, Radu Horghidan, Adina Lazăr, Ionuţ Negrişanu, Paul Buţa, Mitică Belciugan, Isabela Oancea, Cristina Vasopol. În alte spectacole, întrucât există distribuţie dublă pe unele roluri, îi veţi putea vedea şi pe Luminiţa Vologa, Gianina Sion, Anton Mihail şi Viorica Mărăndici.
Despre spectacol, regizorul Victor Zaharia susţine că e o comedie pentru toate vârstele: "Deşi este cvasinecunoscut, am fost surprins să descopăr în textul lui George Mihalache o structură şi un ritm de vodevil autentic, cu o listă de personaje compusă din cupluri de îndrăgostiţi, personaje ciudate şi servitori agili. Demersul nostru artistic a constat în a adapta şi reinterpreta scenariul în stilul şi viteza comediei americane de la mijlocul secolului al XX-lea. Suntem norocoşi să îl avem ca autor al muzicii pe Eugen Dan Drăgoi, care ne-a oferit melodii complexe şi memorabile în acelaşi timp. Secţia de revistă are o tradiţie solidă, care merită continuată şi provocată în acelaşi timp, pentru a determina adaptarea ei la aşteptările publicului din ce în ce mai pretenţios şi mai cultivat cinematografic."





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.