Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Imponderabilitate (recurs la ne/norocire)

Maria – rază perpendiculară/ pe diametrul sufletului meu – / (mi)-a desenat pe geam Lumină chioară,/ să nu văd calea către Dumnezeu!
Am vrut să-i dau puţină înclinare/ spre ochiul unui sfinx (ne)judecat,/ într-un pustiu rotund, fără de care/ nici un Poet nu poate fi curat!
Am vrut s-o şterg, dar m-am umplut cu milă,/ mi-am zis că e Păcat, mare Păcat/ s-arăt că sunt un fel de flămânzilă/ hulpav de lucşi, avar (ne)vertebrat!
Am vrut s-o tai, s-o frâng, s-o dau afară/ din ochi, ca pe un principiu-ntunecat,/ dar m-am uimit cum suie şi pogoară/ prin spaţiul-timpul meu de condamnat!
Am plâns frumos şi m-am oprit oleacă,/ încă oleacă şi, apoi, de tot,/ pe simetria mea erato-seacă/ şi inutilă între sud şi nord!
Mă uit pe geam: din ce în ce mai chioară/ pleacă Lumina către Dumnezeu!.../ raza – Marie perpendiculară – / se stinge-n fundul sufletului meu!