Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vameșii români, instruiți de americani, la Galați

Vameșii români, instruiți de americani, la Galați

Galațiul a fost gazda unui stagiu de pregătire intensivă pentru vameșii români, în care aceștia „au luat lecții” de la instructori americani. Stagiul s-a derulat pe toată durata acestei săptămâni și a conținut atât ateliere teoretice, cât și practice.   

„Cinci zile de pregătire intensivă s-au încheiat astăzi la Galați. Inspectorii vamali au participat, alături de instructori americani, la cursul Contraband Enforcement Team (CET), organizat cu sprijinul Defense Threat Reduction Agency (DTRA) și al U.S. Customs and Border Protection (CBP)”, a anunțat, vineri, 4 septembrie, pe Facebook, Autoritatea Vamală Română (AVR).

Conform AVR, teoria a fost dublată de ateliere practice: scenarii de control construite pas cu pas, cu autovehicule și situații pregătite special pentru exercițiu: indicatori de risc, tehnici de selecție, control aprofundat.

„Un cadru în care se poate greși, relua și învăța”, a precizat Autoritatea Vamală Română, care a mulțumit partenerilor americani pentru profesionalismul cu care au construit acest program.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Ar vrea americanii să încaseze veniturile vameșilor de la Giurgiulești și mai ales Oancea. Cu banii Sâmbătă, 5 Septembrie 2026 05:03 86.124.201.*** Link la comentariu

Mai degrabă trebuia vameșii gălățeni să le dea lecții americanilor și nu invers. Lecții de luat șpagă, de închis ochii, de palmat plicul, de stins lumina când trece o nasoală, de ….

postat de dan Sâmbătă, 5 Septembrie 2026 05:44 78.96.84.*** Link la comentariu

poate le spun la americani secretul averilor facute de vamesii romani dintr-o leafa de vames!ar fi foarte interesant pentru americani!

postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit Sâmbătă, 5 Septembrie 2026 06:52 128.127.119.*** Link la comentariu

Iaaaauzi brâul.Îi învață si pe ăia sa fure legal.iar americanii le vor da filmul SERPICO.reprezentativ pentru cultura oricarui vameș,polițist.jăndar.

postat de Banc:Vameșul întoarcădu-se acasă neanunțat,prinzându-si soția in flagrant dar nu găsea amantul,il ca Sâmbătă, 5 Septembrie 2026 07:23 86.120.239.*** Link la comentariu

La un moment dat din cauza corupției, Bulgaria angaja vameși germani pt a lupta împotriva corupției din vămi.

postat de Dinu-vamâ Sâmbătă, 5 Septembrie 2026 18:58 78.210.134.*** Link la comentariu

De ce au venit sărăcuții aia de americani sa le spună ce ultrabogaţilor noștri. Va dați seama, vamesii noștri făceau mișto de americani ca își cunosc pinul de la card.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.