Oţelul moare pe mâna indiferenţei gălăţenilor

Echipa de fotbal Oţelul este din nou în criză financiară. Cam sună a pleonasm, la cât de des am auzit asta din iulie 2013 încoace, o situaţie aproape permanentă din momentul intrării în insolvenţă a societăţii/ clubului ce administra activitatea fotbalistică a campioanei din 2011, trecut prin falimentul declarat în 2016, renăscut rapid de un grup de suporteri inimoşi şi ajuns iarăşi în marginea prăpastiei.

În rezumat, situaţia de acum se prezintă astfel: fără sprijin financiar în acest an de la municipalitate, cei de la Oţelul au găsit resurse doar cât să susţină participarea în competiţii, dar sunt salarii restante către mulţi dintre jucătorii din returul trecut. Din resursele existente, dacă se plătesc datoriile, nu mai rămâne şi pentru continuarea în campionat. Invers, dacă banii existenţi sunt păstraţi pentru continuarea sezonului în Liga 3, neplata datoriilor către foştii jucători duce la depunctarea de către federaţie, care în formă continuată ar ajunge chiar la neprogramare, adică în acelaşi punct.

Strict referitor la finanţarea din acest an dinspre municipalitate, s-a ajuns aici din motive existente în interiorul clubului, cineva (care nu este din conducerea clubului) a greşit la unul din documentele necesare la dosar. Din informaţiile pe care le am, nu a fost deloc vorba de rea intenţie dinspre Primărie. Dimpotrivă, s-a deschis o nouă etapă de alocare financiară către sport, tocmai pentru a se putea redeschide uşa Oţelului. Doar că procedura se derulează prea lent, iar orice lună de întârziere poate fi fatală, plus că generează noi eforturi uriaşe financiare ale celor din club. Încă o lună trecută înseamnă, ca exemplu, încă o serie de taxe de plătit către Fisc, iar dacă nu eşti acolo pe zero, nu poţi accesa fonduri de la autorităţile locale.

Privind lucrurile în ansamblul ultimilor trei ani, s-a ajuns aici şi din cauza apatiei comunităţii gălăţene. Pe de o parte, mediul economic este la nivelul ştiut de mai toţi, legislaţia nu-l stimulează să vină către sport şi cultură. Pe de altă parte, din emulaţia din momentul barajului de promovare în Liga 3 (2017), cu 9.000 de oameni în tribune, n-a mai rămas mare lucru. Mai puţin de 200 de suporteri sunt acum membri activi, cotizanţi, ai clubului. Iar fără tribune pline, n-ai cum să oferi vizibilitate în materie de publicitate şi să atragi alături mult doriţii parteneri economici. Cu pasivitate, rămâi, prietene, până şi fără dreptul moral de a te plânge că Oţelul moare, pentru că aşa nu mai este Oţelul tău. E doar al celor care-l vor ţine în viaţă.