Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Situaţie ”de porc” pe tema pestei porcine

Săptămâna trecută, joi, la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi era numit un director nou, un medic veterinar care lucrează, de ani de zile, ca reprezentat al instituţiei, la Vamă.

Omul nu se aştepta probabil să fie uns director, aşa că şi-a văzut de viaţa personală, intrând, de vineri, în concediu. Nu comentăm motivele, dar domnul director a revenit, din spusele lui, la muncă, joi, adică la o săptămână de la numire. Când a ajuns la noul loc de muncă, a aflat că are suspiciune de pestă porcină africană în două părţi diferite ale judeţului.

Nu a anunţat pe nimeni şi a aşteptat buletinul de confirmare, care a venit la câteva zile de la apariţia primului focar. Într-un târziu, directorul a anunţat şi Instituţia Prefectului şi a fost convocată o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă. La această şedinţă, la care a şi întârziat, directorul a venit cu temele nefăcute. Ba mai mult, şedinţa a fost suspendată până când noul director a adus documentul care îi atestă numirea. După predarea documentului, şedinţa şi-a schimbat priorităţile. Pesta putea să mai aştepte, autorităţile fiind nevoite să se ocupe de schimbarea membrilor din Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Problemele tehnice au fost rezolvate, dar a fost nevoie de timp pentru ca directorul DSVSA să aducă planul de măsuri care se impun la suspiciune de pestă porcină. Şi ridicolul a continuat. Şedinţa a fost suspendată pentru ca reprezentantul DSVSA să aducă şi planul de măsuri la confirmare, confirmare anunţată chiar de el, joi seara. Cu chiu, cu vai, şedinţa s-a terminat. A urmat însă alta, câteva ore mai târziu, pentru că, între timp, venise confirmarea şi pentru al doilea focar. Şi la această şedinţă au fost sincope, mai ales că noul director şi-a delegat, verbal, atribuţiile.

Cu sincope, cu temele nefăcute şi cu lacune legislative, cu probleme majore în ceea ce priveşte gestionarea situaţiilor legate de pesta porcină, lucrurile s-au mişcat extrem de greu. Aşadar, numirea, nu ştim pe ce criterii, a noului director pare să fi creat o situaţie "de porc" în gestionarea pestei porcine africane, iar asta poate avea efecte extrem de grave pentru sănătatea suinelor din judeţ. Mai ales că ne puteam mândri că mai avem doar un singur focar activ, din cele 35 constatate anul acesta.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.