O naţie furioasă

Dăm cu pumnul să ne impunem punctul de vedere, înjurăm birjăreşte - unii zic terapeutic, la volan - când vreun confrate în ale şoferiei ne taie calea în trafic, ne canalizăm toată furia asupra vreunei autorităţi a statului când încearcă să impună reguli care nu ne convin şi pe care suntem predispuşi, în procent mare, să le încălcăm. 

Nu prea lăsăm de la noi, acordându-ne cinci secunde de reflecţie asupra consecinţelor, când ceva ne întunecă minţile şi ne ridică mingea la fileu. Decât să analizăm miza şi posibilele efecte, mai mult dezastruoase decât benefice, preferăm să dăm frâu liber instinctelor, fără a bănui că acest comportament este unul contagios, împrumutat, copiat şi multiplicat până la rangul de fenomen de masă. Am auzit de unul care şi-a făcut dreptate în trafic cu pumnul şi trecând prin filtrul propriilor experienţe păţania, găsim că e nimerit să procedăm la fel, data viitoare. Dovada: zilele trecute, un om, întâmplător poliţist în timpul liber, şi-a luat un croşeu în plină stradă de la un şofer din calea căruia nu a vrut să se dea. Cu falca vinătă şi ochiul tumefiat, bătutul a ajuns la spital, iar bătăuşul, la poliţie. Ce a rezolvat? Nimic, doar şi-a făcut o belea. Zilnic, pe străzi bântuie şoferi îmbibaţi, la propriu, de alcool. Nu le pasă că minţile lor tulburate de băutură îi pot transforma în maşini de ucis. Pe principiul că poate nu sunt prinşi, poate nu provoacă nicio nenorocire sau, dacă sunt dovediţi, nu păţesc mare lucru, turmentaţii şoselelor îşi bat joc de noi, muritorii care ne străduim să nu picăm în vreo abatere. Urcând pe o scară mai sus, la un nivel mai înalt, ne-am dezvoltat latura de hateri la adresa instituţiilor de forţă şi apropape am ajuns să empatizăm cu infractorii. Cu concursul unora care deliberat au "lucrat" la ştirbirea rolului şi imaginii oamenilor meniţi şi plătiţi să ne apere, cu concursul acelora care şi-au mânjit onoarea căzând pradă corupţiei sau altor porniri neconforme cu legea şi statutul, suntem împinşi să urâm sisteme, să boicotăm reguli, să sfidăm legile şi bunul simţ. Autoritatea a devenit o utopie, o chestiune în care aruncăm sistematic cu pietre pentru că "e democratic" şi pentru că uscăturile au devenit mai vizibile. Uităm nepermis de des că, atunci când suntem la ananghie, tocmai în bun simţ, în legi, reguli, într-un poliţist un medic sau un militar, ne punem speranţa. Că furia, oricât de îndreptăţită am socoti-o, e ca lumânarea de la capul mortului: poate luminează, dar nu deşteaptă.