Situaţia de urgenţă, în fel şi chip

Când auzi de „situaţie de urgenţă”, de piatră să fii şi tot te încearcă un sentiment de nelinişte. Şi e normal să fie aşa! În acelaşi timp, sunt „situaţii” şi „situaţii”. În cazul de faţă nu suntem nici atacaţi de armate străină, nu ne-a lovit vreo calamitate naturală, nu avem vreo răzmeriţă prin ţară. Dar nici nu putem ignora pericolul pe care îl reprezintă pandemia de coronavirus. E vorba de efectele în planul sănătăţii publice, dar un astfel de eveniment este disruptiv şi pentru economie şi chiar pentru legăturile în plan social.

Pentru a avea un răspuns rapid la provocările care apar în toate aceste planuri – mai ales când lucrurile evoluează cu rapiditate şi nu lipsesc nici elementele de imprevizibil – era nevoie de decretarea acestei „situaţii de urgenţă”. E vorba de sistem, de resursele ce pot fi mobilizate, cât mai repede, în punctele sau situaţiile cele mai sensibile.

Pe scurt, în plan sanitar, se va putea mobiliza mai mult personal, se vor putea face achiziţii mai rapid, se putea pune chiar „piciorul în prag” în cazul celor care pun în pericol sănătatea publică.

În planul economico-social, obiectivul principal este acela de a ţine lucrurile în mişcare, chiar şi în condiţiile în care îndemnul general este „de a sta acasă”. În acelaşi timp, cineva trebuie să producă mărfuri – inclusiv medicamente şi dezinfectanţi – să le transporte, să le distribuie, să prevină mişcările speculative, nu poţi să pui pur şi simplu lacătul pe fabrici. Paralizarea lanţurilor economice poate fi însă fi evitată doar prin menţinerea lichidităţii financiare pe piaţă, amânarea, pe cât posibil, a unor obligaţii fiscale, taxe (pentru a nu secătui firmele de resurse), de protecţie a firmelor şi angajaţilor care, într-un fel sau altul, sunt afectaţi de răspândirea epidemiei. Şi din aceste motive, pentru a accelera viteza de reacţie, era necesară instituirea stării de urgenţă. În situaţii excepţionale se impun măsuri excepţionale.

Starea de urgenţă nu înseamnă că vreun „Big Brother” acaparează puterea şi pune în pericol libertăţile civile. Ba, din contra, ar fi de dorit ca spiritul civic să fie mai puternic în situaţii de criză, precum cea provocată acum de coronavirus. Pentru că e puţin probabil să putem, doar individual, trece peste această încercare. Acum ar trebui să se vadă forţa comunităţii. Prin urmare, să rămânem raţionali, iar „situaţia de urgenţă” să fie un îndemn la luciditate, prudenţă şi, nu în ultimul rând, solidaritate!