”Contabilizarea”, comodă, a darurilor adevăratei Culturi

Nu demult, pe 15 noiembrie, apărea pe un site de vânzări o ocazie: achiziționarea, la numai 150 de lei, a superbei ”biblii” a tradițiilor populare gălățene ”Arta populară din județul Galați”, realizare remarcabilă a etnografului de marcă, plasticianul profesionist  Eugen Holban, stins chiar în aceste zile, și a plasticienei de renume național Angela Tomaselli-Holban. Țin minte emoția cu care, în ´73, elev fiind, am avut șansa de a deschide o incredibilă operă, prea bogată pentru vremurile meschine editorial de atunci: policromie de mare calitate, coperte groase, acoperind informații care până acum ar fi trebuit să ne intre în suflet și pe care ar trebui să le știm ca pe ”Tatăl nostru”! Aflam de pildă că și județul nostru, ca și cele din Oltenia, Ardeal ori Bucovina, are, din vechime, simboluri proprii, precum caii stilizați. Moldova fiind vestită în Evul Mediu pentru caii săi robuști, neînfricați în zgomotele și primejdiile luptelor, pe care îi cumpărau sau îi pretindeau mari puteri europene precum Polonia. Citeam și despre covoarele vrăjite din comuna Țepu și nu-mi venea să cred că am putea fi și noi vestiți prin ceva. Lucrând cu carte de muncă la Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”, cercetătorul Holban și-a depășit atribuțiunile constând în normă și în semnatul condicii: a scris enorm, a lăsat lucruri care să NE rămână. Dar... unde să rămână?! Aceasta depinde de noi: în loc să ne mulțumim doar să zicem că îi regretăm dispariția, am putea încerca să îi împrăștiem într-un fel sau altul învățăturile, să ne uităm cu jind la moara de vânt imortalizată în fotografiile sale și să ne amintim că... nu cultivăm nici frumoasele amintiri ale morilor de vânt gălățene, așezate cândva la marginea orașului, să nu polueze (că doar n-a descoperit abia Uniunea Europeană... arcul și focul – bunul simț a fost normă și prin vremurile noastre românești!). Margine ajunsă astăzi destul de central, strada Morilor, uitată așa cum ne uităm și cărturarii, omagiați subțire doar, ori deloc... Când ne-om întreba de ce naiba se cheamă cutare loc din Galați așa și nu altfel, să-i pomenim cu recunoștință și pe oamenii dedicați sufletului real al prezentului sau trecutului, suflet pe care nu îl simți de nu ai darul simțitului, de nu știi să ciocănești anume în pojghița de rugină ori de jeg care acoperă aurul autentic. Îmi mai amintesc de culegerile prețioase de folclor din județ alcătuite de regretatul profesor Ioan Brezeanu, încă nepublicate, și vă las pe dumneavoastră să ne dați și alte exemple de uitare... drăgăstoasă de altfel.