Despre corupție, incompetență și alți ucigași tăcuți
Murim în spitale, arși în incendii ori răpuși de microbi pe care nu îi aveam la internare, sau ne sufocăm sub șuvoaiele de apă care nu de puține ori au măturat mii de case în calea lor. Mult prea adesea, suntem înclinați să dăm vina exclusiv pe soartă pentru necazurile care se abat aparent din senin asupra noastră, când, de fapt, corupția, incompetența și politizarea excesivă a instituțiilor statului sunt cele care ne decid în mod tragic soarta.
Investigația recentă a jurnaliștilor de la Recorder.ro, în care se arată cum o chelneriță este numită peste noapte inginer la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad, fără ca persoana respectivă să aibă nici măcar cele mai elementare cunoștințe în domeniu, scoate la iveală o situație care datează de zeci de ani în instituțiile publice și pe care românii par să o accepte cu o resemnare mioritică.
Politizarea instituțiilor de stat și numirea unor incompetenți în funcții vitale nu este doar o problemă care ține de moralitate, ci este o chestiune de viață și de moarte. În materialul Recorder.ro., Gabi Musteață, fost director tehnic în cadrul ABA Prut-Bârlad, căruia directorul general numit politic de PNL i-a desființat postul, aduce în discuție cazul inundațiilor care au afectat județul Galați, în 2013.
”Zona Galați, zona Pechea, acolo am discutat, din păcate, la nivelul anului 2013, de pierderi de vieți omenești. Acolo au murit nouă oameni. Acolo, întotdeauna ne-am întrebat ce am fi putut face mai mult și nu am făcut. Am ajuns la un răspuns, din păcate defavorabil nouă”, este mărturisirea făcută de Musteață în fața camerei.
În Galați, inundațiile din 2013 nu au lăsat în urma lor doar nouă victime, ci și sute de sinistrați rămași fără case. Chiar în acele momente, pentru cine își mai amintește, autoritățile au arătat ce înseamnă o lecție de cinism. În timp ce bucătăriile oamenilor fuseseră luate de ape, iar cele rămase în urma inundațiilor erau complet distruse, autoritățile guvernamentale de la acea vreme, printre care și vicepremierul Gabriel Oprea, anunțau că statul îi ajută pe sinistrați cu 500 de tone de făină, așa cum dictau ”procedurile”.
Toate experiențele tragice petrecute în ultimii ani au arătat că țara noastră nu de proceduri duce lipsă, ci de specialiști bine pregătiți profesional și de oameni capabili să empatizeze cu suferințele celor din jur.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.