O anormalitate plină de normalitate

Am fost şi eu la inaugurarea sălii de sport şi sălii de mese de la Şcoala nr. 28. Prin natura meseriei mele, nu e primul eveniment de genul acesta la care am participat. Nu că aş fi eu prea cârcotaşă sau că alte investiţii din învăţământ (e drept, destul de puţine) nu mi-ar fi plăcut. Dar e prima dată când chiar de la intrare am avut acel sentiment de "Wow!". O sală spaţioasă, cu scaune în culori vesele şi frumos îmbinate, lumină, soare strălucind în parchetul impecabil lustruit şi senzaţia aceea de încăpere primitoare, în ciuda mărimii sălii, ceea ce nu se prea întâmplă la asemenea spaţii. Finisaje făcute cu simţ de răspundere şi largheţe de buzunar, e drept, dacă te gândeşti că preţul a sărit de la 3,9 la 5,5 milioane de lei. Dar, cum să vă spun? Am văzut un lucru pe care nu-mi pare rău ca s-a dus banul public. Deja mi-am imaginat scene cu o gaşcă de copii zgomotoşi, alergând mingea între cele două porţi şi majorete stând în tribunele colorate. Ca-n filme! Iată că avem şi noi condiţii de Occident! La demisol, duşuri şi vestiare impecabile, loc pentru două săli de mese, încă nemobilate şi un careu de chiuvete pentru spălat pe mâini. Toate făcute fără sentimentul acela de economie pe care-l ai de regulă când e vorba de cheltuit banul public, pe lucrări de mântuială şi la preţuri astronomice.
Primarul laudă constructorul că s-a încadrat în termen, că a lucrat curat, că oamenii au fost prezenţi la lucru, chiar şi pe timp de pandemie. Firma mulţumeşte Primăriei că a plătit absolut toate lucrările la timp. Directoarea, micuţă şi firavă, are inima cât un pepene, de bucurie că a reuşit pentru elevii săi asemenea minune. Pe inginerul constructor îl întreb dacă nu cumva apa s-a infiltrat la "rădăcina" clădirii, prin găurile care erau deunăzi prin jurul curţii. Omul înşiră termeni tehnici câteva minute, eu dau cu înţelegere din cap, ca tot omul care nu se pricepe, recunosc, la construcţii. Zic: "Domnule, garantezi că nu vor fi probleme?". "Garantez!", vine răspunsul fără ezitare. 
Toate mi s-ar fi părut şi mie SF-uri, dacă nu le-aş fi văzut cu ochii mei. Toate aceste anormalităţi, până la urmă, normale. Că merităm şi noi, şi copiii noştri mai multe astfel de investiţii, nu unicat. Şi lucrări făcute cu simţ de răspundere şi la timp.