Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ajutoarele sociale pentru elevi, un vis îndepărtat

Ministerul Educaţiei a publicat recent ordinul prin care se stabilesc condiţiile de acordare a ajutorului de 200 de euro pentru achiziţionarea de calculatoare de către elevi şi studenţi. Pentru a primi acest ajutor, veniturile brute ale familiilor care-l solicită trebuie să nu depăşească 500 de lei pe lună pentru fiecare membru. Practic, cei 200 de euro pot fi accesaţi de foarte puţini elevi, cei care provin din familii care chiar n-au niciun fel de venit sau au mai mult de trei copii. Iar aceste familii e puţin probabil că-şi mai doresc un computer pentru copiii lor, având în vedere că nu-şi permit să plătească un abonament la internet. Cum salariul minim pe economie este de 2.550 de lei, o familie cu un singur părinte angajat şi cu trei copii nu va putea beneficia de acest sprijin din partea statului.
Plafonul a fost ridicat la 500 de lei de membru din 2018, pe vremea când salariul minim brut pe economie era 1.900. Însă nici Ministerul Educaţiei şi nici statul nu s-au gândit să "regleze" şi pragul minim pentru care se primeşte ajutorul. O fi o scăpare din incompetenţă sau una făcută cu bună ştiinţă? Probabil şi una, şi alta. De-a lungul timpului, am fost martori la incapacitatea statului român de a gestiona ajutoarele date elevilor. Începând cu scandalul decontării navetei, care nici la ora actuală nu este clar, şi terminând cu acest ajutor care nu mai este un lux, ci este mai mult decât necesar în condiţiile în care şcoala apelează din ce în ce mai mult la varianta online. Mai marii noştri par să se laude cu tot soiul de facilităţi pentru elevi, dar în realitate foarte puţini ajung să se bucure de ele.
Din nefericire, pragul de 500 de lei este menţinut şi la Programul "Bani de liceu", şi el mai mult decât necesar, având în vedere faptul că, în România, din ce în ce mai mulţi copii abandonează studiile pe fondul sărăciei.
Dacă suma acordată prin acest program a crescut modic în 2018, de la 180 de lei la 250 de lei, şi a rămas la fel şi azi, plafonul a crescut de la 150 de lei pe membru de familie la 500 de lei. E clară intenţia de a reduce numărul beneficiarilor. Şi chiar s-a reuşit. Dacă în 2015, judeţul Galaţi avea peste 1.300 de elevi care primeau "Bani de liceu", în 2019 s-a ajuns la 832, în 2020 la 738, iar acum la puţin peste 600.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.