Rugăciunea, ultima soluție pentru blocurile cu bulină roșie

Mă uit la fotografiile făcute în zonele afectate de cutremure în Turcia și mi se umplu ochii de lacrimi. Am fost o singură dată în Turcia, în 2005, doar la Istanbul și mi-am promis mie însămi că voi reveni. Nu a fost să fie, până la instalarea regimului Erdogan, iar de atunci nu am mai mers fiindcă nu pot sprijini, de nicio manieră, un regim extremist care, printre altele, bagă jurnaliștii la închisoare, cu sutele. Nu pot, cu conștiința împăcată, să mă duc să-mi fac vacanța într-o țară unde, dacă aș fi de-a locului, aș risca închisoarea și chiar moartea doar pentru că îmi fac meseria. Din păcate, oamenii obișnuiți suferă pentru megalomania liderilor lor, iar mare parte din dramele de acum ale populației ar fi putut, cel mai probabil, să fie evitate, dacă nu s-ar fi permis construcții care nu respectă regulile, dacă nu s-ar fi dat avize contra bacșiș, dacă... Păcat, mare păcat pentru suferințele a zeci de mii de oameni rămași fără adăpost, fără toată agoniseala de-o viață și, cel mai adesea, și fără familie. Bilanțul morților ajunsese duminică dimineață la 28.000, dar, desigur, numărătoarea finală va fi mult mai mare. Și nu pot să nu mă întreb, dacă, Doamne ferește, mâine ne lovește și pe noi un cutremur precum cel din '77, cum vor cădea noile blocuri de prin Capitală, unde înţeleg că se aude şi dacă trage vecinul un pârţ, nu ca la noi, în astea comuniste, unde auzi că a tras omul apa la baie. Într-un mail primit pe adresa redacţiei, o gălăţeancă ne sugerează să cerem Primăriei lista imobilelor cu risc seismic, indiferent de grad, pentru a pune oamenii în gardă. Uite, o facem acum, public. Deşi, sincer, nu ştiu dacă rezolvăm ceva cu asta. Câţi dintre noi ar avea posibilitatea să se ducă să stea cu chirie dacă mâine le spune cineva că locuinţa lor este periculoasă? Pentru a se reabilita un bloc cu risc seismic, prima condiţie este ca acesta să fie complet gol, pentru a avea constructorii front de lucru. Asta înseamnă nu doar că locatarii ar trebui să-şi găsească altă locuinţă pentru vreo doi ani, dar ar trebui să se mute acolo cu tot ce au strâns în 40-50 de ani de viaţă. Greu, dacă nu imposibil de realizat, mai ales dacă este un vârstnic singur, fără copii aproape etc. De aceea, unii gălăţeni care locuiesc în blocuri cu bulină roşie nici nu şi-au permis să viseze la reabilitare. Nu ar fi avut unde să se ducă şi nici cu ce să contribuie. Fără un program naţional de sprijin, fără posibilitatea de a locui în case sociale pe timpul reabilitării sau fără o subvenţie la chirie, efectiv, să se roage să nu fie cutremur e tot ce le rămâne acestor oameni.