Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Hai, vino iar în gara noastră! Sau mai bine nu!

Chiar înainte de tragicul accident care i-a luat viaţa unei angajate a SNCFR, în vârstă de doar 53 de ani, o prietenă de pe Facebook, implicată în viaţa literară a urbei, tocmai făcuse o postare despre semnele de degradare ale Gării Galaţi, pe care le documentase într-o serie de fotografii. În ceea ce mă priveşte, merg mult cu trenul, atât cel de stat, cât şi cele private, iar din ceea ce am văzut şi văd, condiţiile de călătorie s-au degradat mult în ultimii ani. Te izbeşte înghesuiala din vagoane, unde sistemul informatic eliberează biletele la rând, de multe ori creându-se situaţia în care în jumătate de vagon călătorii sunt înghesuiţi, iar cealaltă jumătate rămâne goală. Mi s-a întâmplat, călătorind cu alte două persoane, plus un câine, să se elibereze tichet şi pentru o a patra persoană în careul cu pricina, unde, dacă doamna s-ar fi aşezat, câinele nu ar mai fi avut cum şi unde să stea, în condiţiile în care i se plătise, evident, bilet. Din fericire, un alt loc rămăsese liber şi călătoarea s-a putut aşeza acolo, dar situaţia ar trebui cumva evitată. 
Nu mai vorbesc de toaletele blocate uneori pe toată durata unei călătorii de patru ore, de faptul că preţul biletelor a crescut foarte mult, în timp ce scaunele din vagoane au devenit, parcă, din ce în ce mai mici, nu mai amintesc nici că o călătorie Galaţi-Bucureşti durează acum mai mult decât la inaugurarea liniei. Toată subfinanţarea, toată lipsa de investiţii şi reparaţiile făcute pe sponci, din zgârcenie, se văd, iată, în situaţii precum cea de sâmbătă, când o locomotivă, din motive încă nedeterminate, a ajuns să intre cu viteză mare în trenul la care ar fi trebuit să se cupleze. Evident, ancheta este încă în desfăşurare, nu ştim exact ce s-a întâmplat, ştim doar că mecanicul a declarat că, în loc să frâneze, locomotiva a accelerat, iar acul vitezometrului era înţepenit la 75 km/h, mai mult decât a atins vreun tren din România cu care am călătorit în cei peste 43 de ani de când îmi amintesc eu că merg cu trenul. 
O femeie încă foarte tânără a murit, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor de a o salva. Alţi oameni, printre care şi mecanicul locomotivei, sunt în  spital şi, chiar dacă rănile fizice li se vor vindeca, vor rămâne, cu siguranţă, marcaţi pe viaţă de această dramă. Între timp, ministrul Transporturilor şi directorul CFR Călători se bat în declaraţii politice şi mesaje de condoleanţe. Nu i-am văzut pe vreunul în Gara Galaţi şi, cel mai probabil, nici nu o să-i vedem, fiindcă, nu-i aşa, protipendada vine în vizită cu elicopterul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

5 comentarii

postat de paloma Duminică, 26 Martie 2023 21:31 5.13.196.*** Link la comentariu

Care gara ???!!!

postat de Nici trenul nu mai este sigur ? Duminică, 26 Martie 2023 22:41 109.166.135.*** Link la comentariu

Așa, în glumă sinistră, cred că o să ajungem să avem centuri de siguranță pe locurile noastre din vagon, așa cum este centura de siguranță la autovehicule. La protv, la știri, au spus că locomotiva ar fi atins viteza de 90 Km/h, mecanicul conductor reușind să reducă viteza la ciocnire, la 75 Km/h...

postat de Ana List Luni, 27 Martie 2023 03:56 89.39.81.*** Link la comentariu

A fost distrusă întraga economie. Mai avem uzină care să fabrice locomotive, vagoane, piese de schimb. Marea majoritate a românilor s-a bucurat când a primit mită (pardon, plăți compensatorii și pensionări la 45-60 de ani) la închiderea lor pentru a fi trimise prin nu știu ce țări din Occidentul „ge

postat de constandache maricel Luni, 27 Martie 2023 09:17 89.39.81.*** Link la comentariu

mai exista meseria de picher ,meserias cale?nas preas crede ,ca nu lucra nimeni la piatra cu salariul minim pe economie iar o cutie de macaz ori aranjarea unei inimi{intretaierea de linii }e totusi o treaba de specialisti.Mai sunt din astia?Nas preas crede.

postat de Degeaba Luni, 27 Martie 2023 10:05 46.97.176.*** Link la comentariu

O femeie si-a pierdut viata, doi sunt in stară grava, iar altul, nici el nu se simte prea bine,.. asta în cazul în care mergea doar locomotiva. Mă întreb ce s-ar fi putut întâmpla dacă acesta locomotiva era în mers pe ruta obișnuită și nu putea reduce viteza acolo unde se impunea! Acum, tardiv, s

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.