Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mămăliga cu explozie întârziată

Deschiderea ”coridoarelor de solidaritate” pentru cerealele ucrainene a fost privită drept o mare victorie. O inițiativă bună, în esența ei, aceea de a preveni ca Rusia să folosească drept ”armă” o potențială criză a alimentelor în Asia și Africa, a avut, totuși, un efect neașteptat: a declanșat o criză a pieței cerealelor în Europa!

Cu o ofertă ”fără concurență”, silozurile comercianților din UE au început să se umple cu cereale din Ucraina, în timp ce fermierii români, dar și cei din Polonia, Ungaria, Bulgaria sau Cehia au constatat că riscă să rămână cu recolta în câmp!
Primele semne de nemulțumire, nu foarte vocale, au apărut încă de la sfârșitul anului trecut, dar n-au fost luate foarte în serios. Promisiunea Comisiei Europene de a compensa o parte din pierderile fermierilor a mai temperat spiritele, însă, atunci când sumele pentru despăgubiri au fost făcute publice, nu numai că nu au stopat nemulțumirile, ci i-au înfuriat de-a dreptul pe fermieri! Pentru România, de exemplu, s-au alocat doar 10 milioane de euro! Bâlbele și explicațiile incoerente ale ministrului Petre Daea n-au făcut decât să enerveze și mai mult lumea.
Dar situația agriculturii este explozivă nu doar în România! În Polonia s-a ajuns la proteste ample și suficient de amenințătoare pentru ca Varșovia să solicite ca Uniunea Europeană să utilizeze toate instrumentele avute la dispoziție spre a limita cantitatea de cereale ucrainene care intră pe piața UE! O astfel de cerere ar fi fost de neconceput în urmă cu două, trei săptămâni! Și asta încă din partea Poloniei, principal susținător al Ucrainei, dar și țara care a dat actualul comisar european pentru Agricultură!
Astfel de proteste au deja un efect de contagiune. Fermierii bulgari au blocat frontierele în semn de protest, iar lor li s-au alăturat și fermierii români, fiind anunțate deja o serie de proteste în cursul acestei săptămâni!
Acum se vorbește de necesitatea de a rezolva ”în regim de urgență” această chestiune, Comisia Europeană a promis chiar o recalculare a despăgubirilor. Numai că, în timp ce sumele solicitate de fermieri sunt de ordinul miliardelor, fondul de rezervă al CE prevăzut prin Politica Agricolă Comună este de doar jumătate de miliard de euro. Prin urmare, socoteala nu dă bine deloc. Iar cu fermierii care dau în clocot s-ar putea să ne trezim că mămăliga explodează taman în mijlocul Europei!

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

8 comentarii

postat de Gogu Luni, 3 Aprilie 2023 04:19 82.79.117.*** Link la comentariu

Specula, manipulare pura. De ce nu scad preturile la furaje, paine /produse de panificatie, ulei, carne, branzeturi?? Toate preturile au fost crescute artificial in 2022, sub falsa motivatie ca s-au marit preturile la cereale, ca e criza de cereale, bla, bla, bla, stocurile strategice, sa nu mai exp

postat de florin Luni, 3 Aprilie 2023 06:40 86.124.201.*** Link la comentariu

'' O inițiativă bună, în esența ei, aceea de a preveni ca Rusia să folosească drept ”armă” o potențială criză a alimentelor în Asia și Africa, a avut, totuși, un efect neașteptat: a declanșat o criză a pieței cerealelor în Europa!'' O initiativa foarte proasta care a fost criticata de putini oameni

postat de florin Luni, 3 Aprilie 2023 06:50 86.124.201.*** Link la comentariu

Si punind pe chituci agricultura din UE ce se va intimpla???Vom ramine dependenti de griul americanilor produs in Ucraina!Pai inchipuitiva voi ce se va intimpla in toamna cind productia din UE va fi mica!Griul care acum este foarte ieftin la toamna va deveni foarte scump!!!!Pentru ca in timp ce in U

postat de Iancu Jianul Luni, 3 Aprilie 2023 07:49 5.13.195.*** Link la comentariu

Totul pleaca de la LIPSA EDUCATIEI! De asta suntem un popor BOLAND cun zice ardeleanul! Trebuia sa se ia masuri cand am ajuns la o limita de stocuri de cereale Ukraeniene.. STOP... de acum TAXE sau tranzit DIRECT SPRE VEST! Simplu! Dar cine sa ia decizii cand nici intabularea terenurilor nu este f

postat de Țăran antihoti! Luni, 3 Aprilie 2023 08:11 90.95.156.*** Link la comentariu

Dacă au cereale în surplus, să-și achite întâi arenzile, pt ca au dat doar 500 de kg de grau/porhmb/ha, pe motiv ca a fost seceta și nu au făcut producție și apoi sa vândă.Basca ca mulți dintre ei au luat și bani de la stat pe calamitățile de seceta! Fermierii romani, s-au îmbogățit și nu se mai s

postat de Să fie cumpărate de Rezerva de Stat. Luni, 3 Aprilie 2023 11:02 109.166.129.*** Link la comentariu

Din punct de vedere a consumatorului cu venit mic, inclusiv pensionarii, este convenabil, prețurile la raft la alimentele de bază cum ar fi ulei, făină, mălai, fasole, cartofi luat din supermarket la promoție, deci convenabil, față de prețurile din România, care au ajuns la prețuri foarte mari, preț

postat de cistig, pierd negustor ma numesc.... Luni, 3 Aprilie 2023 11:20 89.39.81.*** Link la comentariu

dl. care se semneaza "taran antihoti" este singurul comentator ce e implicat in agricultura. restul de comentatori sint aia ce pierd timpul spunind lucruri dupa ureche. fermierul roman cu putere , caruia i-a mers bine cu subventii, recolta in 2020,2021, a tras concluzia ca e razboi si e bine sa nu v

postat de marr Luni, 3 Aprilie 2023 18:27 86.124.202.*** Link la comentariu

Ca sa vezi dom'le ...Si la Europa/Comisia (sufletului)Europeana pana nu le arde scaunu'/fuge de sub ei , NU SE DERANJEAZA pentru aia micutzi si INSIGNIFIANTI de jos . Daca n-ar fi stiut / fost Informati direct de Agricultorii UE !? Prioritate au Proiectele/Ideile lor inaintea OAMENILOR . Brusc

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.