Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Țâfna președintelui se răsfrânge asupra copiilor

Președintele Klaus Iohannis a avut o nouă ieșire țâfnoasă, în public, la adresa dascălilor, a foștilor săi colegi. Acesta a transmis, din Republica Moldova, că nimeni nu trebuie să îndrăznească să pună în pericol examenele naționale. Mai pe scurt, profesorii ar trebui să înghită ce a pus pe masă Guvernul și de marți, după Rusalii, să intre la clasă.
După ce, în urmă cu o săptămână a avut o altă abordare cel puțin ciudată, arătând că "are și greva avantajele ei", se părea că șeful statului a revenit la funcția sa normală de mediator, invitând liderii sindicali din Educație la negocieri. În plus, fostul profesor de fizică de la Colegiul "Brukenthal" și-a asumat încheierea unui acord social pentru stoparea protestului din învățământ. După doar 48 de ore, Klaus Iohannis s-a "sucit" și a trecut la amenințări voalate pentru reluarea anului școlar, deși principala revendicare a profesorilor, cea legată de creșterea salariului debutanților, nu a fost nicidecum satisfăcută de Executiv, ci doar promisă și, din nou, amânată.
Mai mult, actualul președinte tot reia placa "României Educate", ca și cum acest proiect criticat îndelung de societatea civilă ar fi vreo minune în contextul veșnicei subfinanțări a sistemului de învățământ. Domnul Klaus Iohannis ar trebui să fie deranjat că un profesor la început de drum este plătit lunar cu 500 de euro sau din pricina faptului că putem număra pe degete școlile nou construite în România ultimilor ani. Ce să mai vorbim de asigurarea unei mese calde pentru elevi, eventual chiar în cantina unității de învățământ, sau de crearea condițiilor astfel încât copiii să poată pleca spre case cu măcar o parte din teme deja făcute… Ghinion, așa ceva nu se întâmplă decât în țările civilizate.
Din turnul său de fildeș, actualul locatar de la Palatul Cotroceni se rățoiește, în schimb, la cadrele didactice, cu o aroganță în creștere direct proporțională cu apropierea de finalul celui de-al doilea său mandat. Steril, absent și de cele mai multe ori inadecvat, discursul domnului președinte Iohannis este, de fapt, îndreptat împotriva viitorului copiilor din această țară. Dacă ar cumpăni - vorba domniei sale - mai atent la ceea se întâmplă în sistemul de Educație, de unde toți tinerii valoroși ai României, dar nu numai, își iau zborul către alte lumi, șeful statului ar înțelege dimensiunea exactă a dezastrului pe care îl păstorește, în mod indirect, de aproape nouă ani.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

6 comentarii

postat de Iohannis, este bun la export, prin Africa, dictatură. Vineri, 2 Iunie 2023 21:27 109.166.131.*** Link la comentariu

După cum se manifestă, vorbește, mimica feței, mișcarea corpului, din Iohannis ieșea un dictator de renume, dacă era prin Africa, are talent, are o genă.

postat de eu Sâmbătă, 3 Iunie 2023 07:14 93.122.249.*** Link la comentariu

O dezamăgire mai mare decât a fost, la vremea lui, Emil Constantinescu....Partea "bună" a lucrurilor este că ne putem învăța copiii că nu întotdeauna cine tace, e înțelept. Cine tace poate tăcea și de prost ce e. A deschis gura de două ori în 10 ani, o dată cu "ghinion" și acum cu "greva are și o pa

postat de Iancu Jianul Sâmbătă, 3 Iunie 2023 08:10 5.13.169.*** Link la comentariu

@eu. Daca nu era Emil Constantinescu... acum eram mancati de rusi! S-a retras de la candidatura cu, conditia cu rusofonul ilici... sa voteze pentru intrarea in NATO! Surpriza nu au votat pentru psd, si s-au abtinut.. si asa acum avem o umbrela impotriva tampitului!

postat de Mi Sâmbătă, 3 Iunie 2023 08:38 5.13.196.*** Link la comentariu

Nu cumva l-au votat/ales/susținut...și-n două rânduri...un nou veac irosit. Acu săgnghită...cegau alesmvotat/susținut. NEom/NEoameni votezi/alegi/susții...și cu aceia te aduni, atunci ce sperai/speri/crezi că vei avea (mai) bun... Păcat de țară că-i locuită.

postat de mariana Sâmbătă, 3 Iunie 2023 16:31 89.39.81.*** Link la comentariu

iohannis are dreptate... s-au obtinut drepturi. e suficient pentru ca la o aruncatura de bat e razboi. bugetul statului e limitat desii fara ajutorul ue eram mincati de mult. de cine? sintem linga o mare primejdie, vrem nu vrem sintem in hora. daca toti acum se gindesc sa blocheze functionalitatea

postat de Toți cu 2 500 lei, cadre din învățământ, demisie în alb, la sindicate depuse. Duminică, 4 Iunie 2023 09:37 109.166.133.*** Link la comentariu

Auzi la Guvern....nu au bani. Păi, băi Guvern, voi sunteți la guvernare să faceți bani, nu să mâncați banii timp de 33 de ani de la FSN=PSD+PNL guvernare, în '89, fără datorii externe, azi ajungând la datorii, peste 50% din PIB-ul României. Ați mâncat din '89, tot fondul de pensii, toți ați vândut t

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.