Nostalgia mercurialului din sufletul socialiştilor

Noul premier al României marşează de o săptămână pe ideea reducerii preţului la alimentele de bază, printr-un acord încheiat cu supermarketurile

Comercianţii s-au arătat destul de maleabili în timpul discuţiilor, părând să accepte o astfel de înţelegere, în condiţiile în care alternativa ar fi un act normativ de plafonare a preţurilor, care le-ar îngrădi drastic mişcările.

Reprezentanţii marilor magazine sunt conştienţi că au în faţă oameni care nu (prea) cunosc preţurile şi care, în consecinţă, pot fi păcăliţi destul de uşor, aşa cum s-a întâmplat nu demult în cazul laptelui, a cărui ieftinire a fost trâmbiţată drept un mare succes, deşi a fost un eşec în toată regula. Practic, supermarketurile au redus cu 20% preţul laptelui din segmentul mediu-superior, însă au continuat să vândă la acelaşi preţ laptele de 5 lei, cel care reprezintă de fapt jumătate din piaţă. Cum l-a ajutat pe omul de rând scăderea preţului de la 10 la 8 lei, în condiţiile în care nu-şi permitea şi nu-şi permite să cumpere respectivele sortimente, numai politicienii puterii ar putea să ne spună. Cei plătiţi cu salariul mediu au continuat să ia lapte de 5 lei (cât e el de lapte e altă discuţie!), pentru că atât le permite bugetul, iar beneficiari au fost cei din clasa medie (formată în România exclusiv din bugetari), care nu aveau neapărat nevoie de această reducere.
Cel mai probabil, aşa se va întâmpla şi de această dată, cu preţuri scăzute la sortimente ale produselor de bază pe care cei care trăiesc de pe o zi pe alta nu şi le permit, iar guvernanţii vor înghiţi găluşca şi se vor lăuda în gura mare că au salvat clasa muncitoare de la inaniţie.
Dincolo de păcăleala supermarketurilor, se pare că politicienii noştri au încă în sânge nostalgia mercurialului şi n-au învăţat nimic nici din comunism, nici din recentele amestecuri în economia de piaţă ale liderilor din Ungaria şi Turcia, unde rezultatul plafonărilor de preţuri a fost cel menţionat în toate cărţile de economie: inflaţie uriaşă (85% în Turcia şi 42% la alimente în Ungaria) şi dispariţia de pe piaţă a unor produse. Şi Franţa ne este dată ca exemplu de premier, numai că acesta "uită" să precizeze că acolo scăderea unor preţuri a fost consecinţa descoperirii unui cartel între comercianţi şi producători, prin care preţurile crescuseră anterior la niveluri duble faţă de inflaţie.
Evident, soluţia nu este în niciun caz simulacrul ăsta de acord, ci sprijinirea reală a economiei şi a producătorilor autohtoni, care să-şi permită astfel să livreze marfă la preţuri suportabile şi de către angajaţii cel mai prost plătiţi. Dar nu cumva foamea permanentă de bani în care se află statul român e avantajată de inflaţie şi de încasări mai mari din TVA? Şi-atunci e clar mai bine pentru socialiştii autohtoni de la putere (fie ei democraţi, fie liberali!) să se prefacă îngrijoraţi de soarta celor sărmani şi să le arunce din când în când praf în ochi, în loc să rezolve cu adevărat problemele...