Cotidianul, ca un film de groază

Trei cazuri șocante țin în aceste zile primele pagini ale ziarelor. Trei cazuri, diferite în felul lor, dar al căror traiect tragic duce într-o singură direcție: spre o societate cu grave carențe în materie de protecție instituțională a cetățeanului.
Ne-am mai lovit de-a lungul timpului de cazuri în care statul a clacat, fie că ne referim aici la adolescenta ucisă pentru că un funcționar de la 112 nu s-a lăsat impresionat de apelurile disperate de ajutor, la cazul unor simpli zugravi sechestrați și înjunghiați de un scelerat pentru că poliția nu l-a luat în serios, asta pentru a nu mai aminti de grozăvia tragediei de la Colectiv.
Acum, o nouă serie neagră ne face părul măciucă: un adolescent drogat, trecut prin filtrele poliției de vreo două ori, ajunge să curme viața unor tineri intrând cu mașina în ei. În alt colț al țării, o gravidă moare cu zile pentru că în spital i s-a acordat o asistență medicală de mântuială. Iar în alt caz șocant, o tânără dintr-un mediu vulnerabil, cu probleme în familie, ajunge la tentativă de suicid, nu înainte de a-și arunca pe fereastră cei doi copii minori!
Viața cotidiană transformă jurnalele de știri într-un fel de film de groază, într-un șir de tragedii fără sfârșit. Dar culmea... tragediei este că deznodământul distrugător al acestor cazuri ar fi putut fi prevenit dacă instituțiile statului ar fi funcționat corect. Un simplu test anti-drog ar fi putut preveni tragedia de la 2 Mai, un sistem medical cu mai multă empatie față de pacient ar fi salvat viața unei gravide, iar un sistem de protecție a mamelor aflate în situații de risc ar fi putut preveni o pruncucidere. Fiecare caz tragic a scos la lumină, în felul său, hibe ale societății în care trăim.
Din păcate, la fel ca în tragediile din trecut, sistemul are și în prezent o stranie capacitate de a se autoproteja. Justiția scârțâie și ea, culpabilitățile se diluează prin tot felul de ițe ale răspunderii instituționale, anchetele peste anchete rămân cel mai adesea într-o zonă punctuală, fără a fi atinsă adevărata dimensiune a problemelor.
Ziua de azi, cu tragediile ei, se va disipa și ea într-un trecut al dramelor fără număr. Și mâine e o zi, iar viața merge mai departe. Cu bune, dar și cu un număr nesfârșit de rele ce ar putea fi prevenite.